OTV, umflată cu bani din Petromservice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Diaconescu a făcut „Televiziunea poporului“ şi cu bani de la Petromservice
Dan Diaconescu a făcut „Televiziunea poporului“ şi cu bani de la Petromservice

Sindicalistul Liviu Luca a cumpărat 20% din acţiunile „Televiziunii poporului“ şi a investit zeci de milioane de euro printr-o firmă deţinută de Petromservice. Potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Dan Diaconescu (42 de ani) împarte pachetul de acţiuni la societatea Ocram Televiziune SRL – care deţine OTV – cu firma GMG Media Box SA.

Sindicalistul Liviu Luca (58 de ani), arestat ieri, alături de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (56 de ani), pentru devalizarea Petromservice, a folosit conturile companiei nu doar pentru a finanţa Realitatea Media, ci şi pentru a capitaliza postul OTV.

În timp ce Diaconescu are 80% din acţiunile Ocram, GMG Media Box deţine restul de 20%. Doar că acţionar majoritar (cu 99,9% din acţiuni) la GMG Media Box este chiar PSV Company (fosta Petromservice), controlată de sindicalistul Liviu Luca, prin compania offshore Elbahold Limited.

Citeşte şi

EDITORIAL DE SABIN ORCAN: Bandiţelul lui Vîntu

Luca, asociat cu directorii lui Vîntu

Documentele transmise, săptămâna trecută, procurorilor Parchetului General de către autorităţile cipriote arată că, în cazul Elbahold Limited - folosită în reţeaua de firme prin care SOV şi Luca au spălat banii furaţi de la Petromservice - beneficiarul real (proprietarul companiei) a fost, din 2003, de la înfiinţarea acesteia şi până în prezent, Liviu Luca. Procurorii au descoperit că Liviu Luca era singurul împuternicit să opereze cu banii societăţii, printr-un cont deschis la Marfin Laiki Bank (Cipru).

Sorin Enache: „Am ajuns acolo din greşeală"

În GMG Media Box SA, Liviu Luca este asociat cu Sorin Enache, managerul general al Realitatea Media, şi cu Constantin Druică, fost director de dezvoltare regională al Realitatea Media, ambii având mai puţin de 1% din acţiuni. Potrivit unor surse judiciare, Dan Diaconescu va rămâne fără finanţarea pe care a primit-o în ultimii ani de la Petromservice.

Motivul: Liviu Luca a ajuns după gratii, proprietăţile i-au fost puse sub sechestru, iar anchetatorii au cerut blocarea tuturor conturilor companiilor off-shore implicate în spălarea de bani obţinuţi din devalizarea PSV. Pe lista neagră se află şi Elbahold Limited, care deţine pachetul majoritar de acţiuni la PSV (54,4 %).

Mai mult, firma prin care Constantin Druică a colaborat până în urmă cu mai bine de un an cu Realitatea Media nu stă deloc bine cu fondurile, iar Sorin Enache, managerul Realitatea, susţine că nu are nicio implicare în activitatea OTV şi că a ajuns în mod accidental asociat al lui Dan Diaconescu. „Eu am ajuns acolo din greşeală. GMG Media Box a fost înfiinţată, în 2008, pentru a participa la licitaţia organizată pentru obţinerea drepturilor de difuzare a meciurilor de fotbal. A fost ideea lui Constantin Druică, el a discutat cu Vîntu şi intenţionam să creăm o platformă digitală pentru asta. GMG Media Box a pierdut însă licitaţia. Apoi, a ajuns acţionar la Ocram Televiziune. Eu nu am nicio implicare acolo. Am semnat doar nişte abţineri în AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor)", a explicat Sorin Enache pentru „Adevărul". Dan Diaconescu nu a putut fi contactat pentru a explica situaţia de la OTV. Luni se va judeca recursul făcut de SOV şi Liviu Luca împotriva arestării preventive.

47 de milioane de euro este valoarea contractelor oferite OTV de Petromservice pentru difuzarea a 41.000 de spoturi publicitare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite