"Operaţiunea Merlin", alt episod întunecat din istoria spionajului american | adevarul.ro

"Operaţiunea Merlin", alt episod întunecat din istoria spionajului american

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Dezvăluirile ziaristului James Risen, de la "New York Times", cuprinse în volumul "State of War" (Stare de război), recent apărut în SUA, aplică o nouă palmă pe obrazul şifonat de atâtea

Dezvăluirile ziaristului James Risen, de la "New York Times", cuprinse în volumul "State of War" (Stare de război), recent apărut în SUA, aplică o nouă palmă pe obrazul şifonat de atâtea scandaluri al CIA. Potrivit informaţiilor autorului, agenţia se face vinovată de livrarea, către Iran, a planurilor bombei nucleare.
La origine, "operaţiunea Merlin", desfăşurată la începutul anilor 2000, era destinată sabotării programului nuclear iranian. Teheranul urma să primească planurile de construcţie ale unei bombe, cuprinzând anumite erori introduse deliberat. Pentru ca planurile să parvină iranienilor, CIA ar fi utilizat serviciile unui agent dublu rus, savant transfug din fosta URSS. Documentele conţineau informaţii despre mecanismul care declanşează reacţia în lanţ a unei explozii nucleare şi trebuia predate misiunii iraniene pe lângă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena. Când a predat documentele, agentul rus a "dublat" agenţia, declarându-se dispus, contra cost, să corecteze erorile pe care le conţineau. De altfel, scrie Risen, erorile erau atât de grosolane încât ruşii care lucrează la programul iranian nu au întâmpinat nici o dificultate să le remedieze."Merlin" s-a desfăşurat sub mandatul preşedintelui Bill Clinton, fiind, în opinia jurnalistului, "operaţiunea cea mai inconştientă din istoria modernă a CIA". Agenţia a refuzat să comenteze episodul, răspunzând prin critici violente la adresa activităţii lui Risen. Jurnalistul se află, printre altele, şi la originea dezvăluirilor despre interceptarea secretă a convorbirilor telefonice ordonate de administraţia Bush.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite