Olanda, mai putin optimista in privinta aderarii Romaniei la NATO
"Trebuie sa facem pregatiri foarte precise pentru Praga", a afirmat, ieri, premierul olandez Wim Kok, dupa intalnirea cu premierul roman Adrian Nastase. Oficialul olandez a fost extrem de rezervat in
"Trebuie sa facem pregatiri foarte precise pentru Praga", a afirmat, ieri, premierul olandez Wim Kok, dupa intalnirea cu premierul roman Adrian Nastase. Oficialul olandez a fost extrem de rezervat in privinta sanselor Romaniei de a deveni membru NATO in acest an, legand, indirect, candidatura Romaniei de relatiile NATO cu Rusia. "Relatiile intre NATO si Rusia sunt in schimbare, se dezvolta, dar nimeni nu stie in acest moment cum. Am invatat o lectie in pregatirile pentru Madrid: poti face procesul mai putin eficient creand dezordine", a afirmat Wim Kok. El a spus ca "sigur, Romania are un rol important in flancul sudic al Aliantei, dar e prea devreme sa spunem acum ce se va intampla". El a laudat progresele din ultimul an si implicarea Romaniei in actiuni de mentinere a pacii in diferite zone, dar s-a ferit sa ofere vreun pronostic pentru Praga. Declaratia - un dus destul de rece pentru romani - a fost facuta chiar la inceputul vizitei de doua zile pe care Adrian Nastase o efectueaza in Olanda, tara care detine, conform statisticilor, primul loc in ierarhia investitiilor straine. Olandezii sunt interesati sa investeasca in continuare in Romania, un exemplu fiind interesul pentru Santierul Naval Mangalia, dar exista totusi unele probleme pe care le au in derularea afacerilor in Romania. Premierul Nastase a afirmat ca sunt diferite probleme si ca, in limita atributiilor sale, se va implica astfel incat sa-i poata trimite omologului sau olandez o situatie, cat mai curand. Romania spera si sunt promisiuni in acest sens ca Olanda va fi o tara care sprijina integrarea in UE, prin diverse proiecte de parteneriat, de consultanta. Premierul Adrian Nastase a apreciat ca discutiile cu autoritatile olandeze privind sprijinul pentru integrarea in NATO au adus mai mult decat s-a sperat. Referitor la legatura pe care a facut-o premierul olandez intre extinderea NATO si relatia Aliantei cu Rusia, Adrian Nastase a afirmat ca "tema aceasta a aparut in urma unui comentariu extrem de amical facut de Verheugen, care a spus ca daca Romania si Bulgaria vor fi separate de celelalte tari in procesul de aderare la NATO s-ar crea o frustrare la nivelul populatiei din cele doua tari". Premierul roman mai spune ca pe de alta parte politica olandeza este de a nu face nominalizari in aceasta cauza, fapt la care se adauga si perioada electorala in care se afla Olanda in acest moment, ceea ce creeaza opinii diferite si in privinta extinderii NATO.




















































