Oda subventiei

In linistea serii, afundat in fotoliu ca sereleul bunicii directorului in fondurile intreprinderii de stat, Adrian Paunescu manca si scria versuri. Deodata, cam pe la doua cotlete si un sfert, TV-ul

In linistea serii, afundat in fotoliu ca sereleul bunicii directorului in fondurile intreprinderii de stat, Adrian Paunescu manca si scria versuri. Deodata, cam pe la doua cotlete si un sfert, TV-ul incepu sa caraie, pornit de vreun fiu, nepot sau stranepot inconstient. Imediat, sufletul de fost realizator TV al marelui om, ranit adanc, incepu sa sangereze pe hartie: "Grea e zilnic lupta painii/ Viata la teveu e dura/ Totusi oamenii de-a pururi/ Mai au gust pentru cultura." Dar care cultura, caci infamul CNA nu mai lasa oamenii de cultura din politica sa faca ceva cultura. Solutia e "Totusi iubirea", isi dadu seama omul de cultura Paunescu. Dar, imediat, directorul de revista Paunescu isi facu aparitia si puse lucrurile la punct: "Nici nu mai am cu ce sa lupt pe lume/ Aproape gol e bratul meu, acum", adica nema bani in casierie. Managerul Paunescu gasi solutia: "Cine are sponsori, pe pamant, nu in gand/ Mai aude si-n somn ochii lumii razand". Scriitorul Paunescu dadu din umeri. Sponsori, dar de unde? Senatorul Paunescu rezolva, scurt, problema, punand mana pe telefon: "Domn ministru, eu te iubesc ca pe un fapt de cultura/ Pe care copilul cel prost,/ Care sunt/ Il ia si-l pupa pe gura/ sau poate pe spate/ Pe fund... Nu, decat vreun miliard, un biet miliard. Oh, in tara e criza si doare, 800 de milioane eu cer, bine dom'le, 7!" In sfarsit, conducatorul de cenaclu Paunescu era linistit: "Mai e vreme de subventii/ Se mai poate, se mai poate/ Daca Razvan ramane/ Cel mai mare dintre toate!"