Obsesii vechi in Europa noua

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Vreme de 15 ani, nu va veni un moment atat de favorabil autonomiei maghiare". Declaratia, venita din strafundurile intunecate ale istoriei, apartine fostului premier ungar, Viktor Orban, si a fost

"Vreme de 15 ani, nu va veni un moment atat de favorabil autonomiei maghiare". Declaratia, venita din strafundurile intunecate ale istoriei, apartine fostului premier ungar, Viktor Orban, si a fost facuta in Romania, la Tusnad, la sfarsitul saptamanii trecute. Mai lipsea ca Orban sa ceara maghiarilor sa treaca la arme. Cu 15 ani in urma, o asemenea declaratie ar fi inclestat mainile pe furci si topoare. Ar fi provocat dezbateri in mediile politice din Europa si Statele Unite, ar fi crescut mult tensiunea interetnica. Astazi, o asemenea declaratie aproape ca nu are urmari. Spre deosebire de Laszlo Tokes, cel care a anuntat "pogromuri antimaghiare in Transilvania" si care a ajuns sa traiasca intr-o lume paralela, Viktor Orban parea un politician in toate mintile. Fost premier intr-o perioada in care Ungaria a intrat in NATO si a facut pasi decisivi pentru integrarea in UE, el stie cu siguranta tendintele politice europene actuale. Orban a condus guvernul de la Budapesta in perioada conflictelor din Kosovo si a razboiului NATO - Iugoslavia. De atunci, autonomia teritoriala pe criterii etnice, cu care unii politicieni sau ideologi mai cochetau la inceputul anilor '90, a fost respinsa categoric. Ea a fost respinsa si in Tratatul de baza romano-ungar din septembrie '96. A promova asemenea idei, astazi, in Europa, este, pur si simplu, o sinucidere politica. Cand lumea nu izbuteste, oricum, sa faca fata amenintarii teroriste, a reintroduce in discutie concepte ce au insangerat Europa vreme de un deceniu este pur si simplu o nebunie. Dl. Orban, dezavuat de Europa din vremea cand era premier, isi asuma asemenea riscuri nu de grija maghiarilor din Transilvania, ci din considerente electorale interne. El incearca promovarea radicalilor din Uniunea Civica Maghiara, sprijinita de Laszlo Tokes, in dauna UDMR - reprezentanta maghiarimii din Romania in ultimii cinci ani, sprijinita de actualul premier ungar, Peter Medgyessy. La recentele alegeri locale, UCM nu a putut participa, din considerente procedurale. Dar, la alegerile generale, cu siguranta, gruparea va fi inscrisa pe buletinele de vot. Demersul lui Orban, facut in Romania anului 2004, nu a provocat cutremure nici interne, nici externe. Dupa cinci ani de crestere economica, romanii si ungurii din tara sunt mai preocupati sa-si cumpere in rate un televizor, un frigider sau o masina decat sa se certe intre ei. Alte cateva milioane de romani nu au timp sa-l asculte pe dl. Orban, fiindca se afla la munca in strainatate, inclusiv in Ungaria vecina si membra UE. Pe plan extern, asemenea concepte nu se mai pot rosti nici in gluma. Romania e tara NATO, aliat stabil al SUA, gata-gata sa intre in UE. Spre deosebire de acum 15 ani, Bucurestiul are, astazi, usile deschise de la Washington si Bruxelles pana la Moscova si Beijing. Orban nu mai poate pune securitatea Romaniei in pericol, dar poate face mult rau unor cetateni romani: celor peste 1,2 milioane etnici maghiari din tara noastra. Tranzitia care a trecut peste Romania a marcat, fireste, si UDMR. Si acolo au existat curente extremiste, dar au avut castig de cauza liderii moderati, precum Domokos Geza sau Marko Belo. UDMR a intrat in procesul democratic din Romania o data cu primul parlament de la Bucuresti. In ultimii opt ani, UDMR a fost asociata la guvernare. De-a lungul timpului, ea s-a dovedit un partener de dialog si un factor de echilibru. Si gratie UDMR a fost posibila reconcilierea romano-maghiara. Minoritatea maghiara din Romania a obtinut drepturi stabile peste standardul mediu european. Incercand sa promoveze UCM, Orban urmareste, de fapt, coborarea UDMR - aflata acum la 6 la suta - sub pragul de 5 la suta, necesar intrarii in Parlament. Mai spunea Orban, la Tusnad: "Starea actuala a democratiei romanesti nu indreptateste Romania sa spere la acceptarea rapida din partea UE". Tocmai scoaterea UDMR din Parlament ar fi o lovitura data democratiei din Romania. Asa cum s-a dovedit, pana se va cladi natiunea unica europeana - si nu doar moneda unica, euro -, e bine pentru toti ca maghiarii din Romania sa aiba locul lor in Parlamentul de la Bucuresti. Prin ideile sale, Viktor Orban, altminteri tanar lider de partid al unei tari din Uniunea Europeana, se dovedeste un strigoi al trecutului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite