Obiectivele dezvoltarii globale, doar pe hartie
0Cele opt Obiective de dezvoltare ale mileniului, pe care comunitatea internationala s-a angajat, la summit-ul ONU din 2000 sa le indeplineasca, vizeaza, direct sau indirect, reducerea saraciei, ele
Cele opt Obiective de dezvoltare ale mileniului, pe care comunitatea internationala s-a angajat, la summit-ul ONU din 2000 sa le indeplineasca, vizeaza, direct sau indirect, reducerea saraciei, ele fiind reafirmate in declaratia finala a summit-ului:
* Invingerea saraciei extreme si a foametei. In prima faza, pana in 2015, urma sa fie redusa la jumatate proportia celor care traiesc cu mai putin de un dolar pe zi si a celor care sufera de foame.
* Educatie primara universala, prin asigurarea, pentru toti copiii din lume, a mijloacelor necesare pentru a urma un ciclu complet de studii primare.
* Promovarea egalitatii intre sexe, prin eliminarea inegalitatilor in invatamantul primar si secundar pana in 2015 si la toate nivelurile, ulterior.
* Reducerea cu doua treimi, pana in 2015, a mortalitatii in randurile copiilor sub cinci ani.
* Ameliorarea sanatatii mamelor si reducerea cu trei sferturi, pana in 2015, a ratei mortalitatii materne.
* Combaterea SIDA, a paludismului si a altor boli.
* Asigurarea unui mediu durabil, prin reducerea, pana in 2015, a procentului de populatie care nu are acces sustinut la aprovizionarea cu apa de baut corespunzatoare si la servicii igienice de baza.
* Crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare, prin continuarea instituirii unui sistem comercial si financiar multilateral deschis, reglementat, previzibil si nediscriminatoriu.
Atat timp cat nu se prevad insa mijloace concrete pentru realizarea acestor obiective, ele raman mai mult pe hartie.























































