O regină a frumuseţii, soldat în Irak
O studentă în sociologie din Minnesota (SUA), aleasă regină a frumuseţii în această vară, s-a înrolat în armată şi se va alătura în ianuarie trupelor americane din Irak în calitate de
O studentă în sociologie din Minnesota (SUA), aleasă regină a frumuseţii în această vară, s-a înrolat în armată şi se va alătura în ianuarie trupelor americane din Irak în calitate de mecanic. Jessica Gaulke, 22 de ani, care a cucerit titlul de "Queen of the Lakes" la Minneapolis în iulie, a decis să intre în Garda naţională şi să plece la război. "Probabil este una dintre cele mai grele decizii pe care a trebuit să le iau, însă sunt mândră că m-am înrolat şi că fac ceva pentru securitatea ţării mele", a spus ea pentru o televiziune locală. Tânăra va fi mecanic de motoare diesel. Ultima sa apariţie în calitate de miss va avea loc la 2 ianuarie. Ea se va căsători apoi la 13 ianuarie, înainte de a se alătura trupelor americane din Irak. (AP)





















































