O pisică a fost găsită în viaţă printre ruinele blocului din Miami. Binx s-a reunit cu familia ei, după 16 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bilanţul victimelor tragediei din Miami a crescut la 79, au anunţat autorităţile locale, după ce au anunţat că nu mai speră să găsească supravieţuitori. FOTO EPA EFE
Bilanţul victimelor tragediei din Miami a crescut la 79, au anunţat autorităţile locale, după ce au anunţat că nu mai speră să găsească supravieţuitori. FOTO EPA EFE

O pisică s-a reunit, vineri, cu familia ei, după ce voluntarii au gasit-o după 16 zile, printre ruine, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Daniella Levine Cava. Binx locuia cu stăpânii ei într-un apartament situat la etajul nouă, în blocul care s-a probuşit în Miami.

„După 16 zile lungi şi extrem de dificile, sunt fericită că pot să împărtăşesc o mică veste bună. Mă bucur că acest mic miracol va aduce bucurie în viaţa unei familii rănite în această teribilă tragedie”, a declarat Daniella Levine Cava, potrivit observatornews.ro.

Levine Cava a spus că există voluntari care hrănesc pisicile din zona ce înconjoară locul prăbuşirii. Unul dintre aceştia a recunoscut felina şi a dus-o într-un adăpost pentru animale, unde a fost identificată ca aparţinând uneia dintre familiile din clădire.

Bilanţul victimelor tragediei din Miami a crescut la 79, au anunţat autorităţile locale, după ce au anunţat că nu mai speră să găsească supravieţuitori.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite