O mama disperata cere Parchetului redeschiderea dosarului
Crima nu ar fi fost posibila fara sprijinul mamei-soacre, care le-a deschis usa asasinilor
Omul de afaceri Gabriel Costache a fost omorat cu sange rece de sotia sa, Ingrid Costache, si de concubinul acesteia, Marian, ironia soartei - tot Costache. Abominabila crima a fost comisa in urma cu doi ani, chiar de ziua onomastica a victimei, la vila familiei din comuna Dragoslavele, unde Gabriel locuia singur - sotii fiind despartiti in fapt de mai multa vreme - si unde deschisese o ciupercarie. Averea celor doi era insa mult mai mare: terenuri, o societate comerciala, masini etc. Justitia a rezolvat cazul, cei doi fiind arestati si condamnati deja de doua instante de judecata. A ramas neelucidat insa rolul mamei-soacre in aceasta tragica poveste, de pe urma careia doi copii au ramas practic fara parinti, iar parintii lui Gabriel au ramas fara singurul lor sprijin la batranete. "Fara ajutorul lui Cutitoi Marilena (mama-soacra - n.r.), crima nu ar fi fost comisa, iar fiul meu de 38 de ani ar fi trait si astazi. Cu toate acestea, Cutitoi este martor... Profitand de faptul ca fiul meu nu avea resentimente fata de ea, soacra sa, Cutitoi Marilena, a venit in vizita in comuna Dragoslavele... In realitate, dupa cum a declarat cand a fost audiata de organele de politie, s-a inteles cu fiica sa sa patrunda in domiciliu pentru a-i asigura si acesteia intrarea in casa... In jurul orei 1.30, Cutitoi Marilena, fiind anuntata telefonic de fiica sa ca se afla in fata casei, paraseste vila, lasa descuiata usa principala de acces si poarta, iar fiica sa impreuna cu concubinul intra si il omoara pe fiul meu prin impuscare" - ne-a declarat Puiu Olga, mama victimei. Ca lucrurile asa s-au intamplat reiese si din declaratiile date in fata anchetatorilor de catre criminala si mama sa. "Am sunat-o in jurul orelor 22 pe fiica mea si i-am spus ca plec in noaptea aceea, fara a preciza ora. Cand am iesit, in jurul orelor 24, din curte, am gasit-o pe fiica mea asteptandu-ma langa masina mea... Era agitata si mi-a spus ca vrea sa vorbeasca noaptea tarziu cu sotul ei... Cand am iesit din casa, am lasat usa descuiata, desi stiam ca sistemul de alarma este dezactivat si astfel poate patrunde oricine in locuinta, fara ca ginerele meu sa stie sau sa poata actiona" - a marturisit Cutitoi Marilena in fata politistilor. Declaratia sa echivaleaza cu recunoasterea sprijinului "logistic" pe care l-a acordat celor doi criminali, caci fara acesta asasinii nu ar fi putut patrunde in locuinta, unde l-au omorat pe Gabriel Costache in timp ce dormea. Mama acestuia a adresat o petitie Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in speranta ca dosarul va fi redeschis, in sensul stabilirii implicarii si rolului avut in aceasta crima de catre Cutitoi Marilena.



















































