O groapă uriaşă a apărut peste noapte în Mexic. Explicaţia specialiştilor
0
O groapă imensă, cu diametru de 80 de metri şi 20 de metri adâncime, a apărut peste noapte în sud-estul Mexicului. Iniţial, diametrul era de 5 metri, dar gropa s-a mărit considerabil în doar câteva ore. O familie care locuieşte în zonă a fost evacuată.
Autorităţile i-au sfătuit pe localnici să nu se apropie de craterul imens. Până acum, nimeni nu a fost rănit.
Specialiştii mexicani spun că de vină ar putea fi pânza freatică. Cercetările continuă, dar acestea ar putea dura chiar şi o lună.

Luni groapa a crescut rapid la 60 de metri, iar marţi a ajuns la aproximativ 80 de metri, au spus autorităţile.
„Va creşte până când natura va decide, când apa nu mai exercită presiune. În acest moment este importantă siguranţa publică", a spus guvernatorul statului Puebla, Miguel Barbosa.
În ianuarie 2020, cel puţin şase persoane au murit şi alte 16 au fost rănite după ce o groapă masivă a înghiţit un autobuz care prelua pasageri în nord-vestul Chinei.