O femeie a încercat să-şi dea foc în faţa Parchetului
O femeie din Constanţa a vrut să-şi dea foc, ieri, în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, după ce a ieşit din audienţă de la unul dintre procurorii instituţiei.
O femeie din Constanţa a vrut să-şi dea foc, ieri, în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, după ce a ieşit din audienţă de la unul dintre procurorii instituţiei. Mariana Şulcu ameninţase înainte de a fi primită în audienţă că-şi dă foc dacă nu îi va fi rezolvată problema. La ieşirea din clădirea Parchetului, femeia s-a deplasat spre colţul dinspre sud al clădirii, unde avea ascunsă o sticlă plină cu diluant şi a încercat să se autoincendieze. Unul dintre jandarmii aflaţi în dispozitivul de pază i-a distras însă atenţia şi i-a luat sticla din mână . Pentru că femeia se simţea rău, jandarmii au chemat ambulanţa, care a transportat-o la Spitalul Judeţean Constanţa pentru îngrijiri medicale. Mariana Şulcu a încercat să-şi dea foc, protestând faţă de faptul că procurorii nu au reuşit să identifice persoana care a atentat la viaţa ei în august 2001, în timp ce era de serviciu. Femeia a intrat până acum de două ori în greva foamei pentru a i se face dreptate, dar protestele ei nu au avut niciun rezultat.




















































