O altă pacientă ar fi fost arsă la Spitalul Floreasca, anunţă ministrul Sănătăţii. Cazul este investigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrull Sanatatii Victor Costache Inquam Photos/Ilona Andrei
Ministrull Sanatatii Victor Costache Inquam Photos/Ilona Andrei

Victor Costache, ministrul Sănătăţii, a declarat că un alt pacient ar fi fost ars în urma intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca din Bucureşti, caz care este acum verificat de un nou control al ministerului.

Este vorba de o femeie, care ar fi fost arsă, în spital, în vara anului 2019. Incidentul este acum verificat de corpul de control, iar momentan informaţiile nu sunt foarte clare în acest caz.

Victor Costache a prezentat marţi concluziile din raportul corpului de control, care a constatat o serie de greşeli ce au dus la moartea pacientei de 66 de ani, la finalul anului trecut, după operaţia în care a luat foc pe masa de operaţie, de la Spitalul Floreasca. Mai mult, operaţia a fost făcută de un medic rezident.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că Ministerul a retrimis Corpul de control la Spitalul Floreasca, precizând că „au existat mai multe zone gri în raportul anterior”, referindu-se la „circuitul pacienţilor şi la echipa operatorie”.

Ministrul Victor Costache a anunţat că Profesorul Mircea Beuran a fost demis din funcţia de preşedinte al Comisiei de chirurgie generală a Ministerului Sănătăţii.

"Domnul profesor Beuran a fost demis ieri de către domnul manager, iar noi l-am demis din funcţia de preşedinte al Comisiei Ministerului Sănătăţii de chirurgie generală", a declarat Costache în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat concluziile verificărilor efectuate de Corpul de control al MS la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, după cazul pacientei arse pe masa de operaţie. 

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, luni, că „a fost un lanţ de erori” în acest caz şi că este absolut greşit să fie folosită la operaţii în care se utilizează electrobisturiul o substanţă care „este mai inflamabilă decât benzina”.

Ministrul a mai spus „a fost un lanţ de erori. Am aflat cu toţii de acest incident la cinci zile de producerea lui şi am sesizat imediat structurile din minister pentru a demara ancheta. Raportul detaliat va fi prezentat marţi dimineaţa, dar cea mai mare greşeală a fost aceea că s-a folosit un produs care nu era indicat. Nu trebuie să arătam o pată pe întreaga profesie chirurgicală din cauza unui eveniment care pare a fi izolat şi foarte rar”, a declarat Victor Costache, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.

Ministrul a spus că „superficialitatea unora” duce la astfel de incidente, el explicând că în cazul tragediei de la Floreasca a fost folosită o substanţă care nu se utilizează în mod obişnuit pentru dezinfectarea pentru operaţii, ci pentru dezinfectarea mâinilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite