Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 10. Ultimul caz este al unui copil de 12 ani din Capitală
0Medicii au confirmat un nou deces cauzat de gripă, fiind vorba de un băieţel de 12 ani din Capitală. Este al 10-lea deces din acest sezon.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunţat joi un nou deces confirmat cu virus gripal. Este vorba de un băiat de 12 ani din Bucureşti, fără condiţii medicale preexistente cunoscute, nevaccinat antigripal.
În cazul micuţului s-a confirmat virusul gripal tip A. Băiatul a murit joi. Astfel, numărul deceselor cauzate de gripă ajunge astfel la 10 în acest sezon, în condiţiile în care până acum muriseră 9 persoane din Dâmboviţa, Hunedoara, Argeş, Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Prahova şi Bucureşti.
Acesta este ultimul caz de deces, înregistrat joi, după ce miercuri, o femeie diagnosticată cu gripă a decedat la Spitatul din Sibiu.
Autorităţile au anunţat joi că România a înregistrat prima săptămână epidemică din acest sezon. Asta nu înseamnă însă că în ţară a fost declarată epidemie de gripă.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă că în săptămâna 20 - 26 ianuarie activitatea gripală a avut un trend crescător, rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate fiind peste 50%.
În sezonul trecut, au murit 199 de oameni din cauza gripei.