Nu intra în curte, se va trage!

În Africa de Sud, iarna e ca vara şi este periculos să ieşi noaptea pe străzi în tot timpul anului Pare că Africa de Sud nu are anotimpuri. Astăzi este frig, este noapte şi merg pe

În Africa de Sud, iarna e ca vara şi este periculos să ieşi noaptea pe străzi în tot timpul anului

Pare că Africa de Sud nu are anotimpuri. Astăzi este frig, este noapte şi merg pe Main Road, dincolo de cartierul de vile şi de brâul natural de flori (asparagus, "steaua şerifului", haworthia şi "pasărea paradisului") care încercuieşte Universitatea Cape Town.

În Africa de Sud, străzile se pustiesc după lăsarea întunericului, aşa încât lipsa pestriţului spectacol oferit de furnicarul uman transformă acest cartier din metropola Cape Town într-un cimitir al elefanţilor. "Don't go out after ten!", ne-au sfătuit insistent gazdele noastre.

Să nu ieşi după 10 seara din casă, asta echivalează cu o pedeapsă. Doar cerul celor 1001 de nopţi, cerul Bagdadului, poate să ofere un tablou astral mai spectaculos decât cel sud-african. Ajung în intersecţia de la supermarket, este aproape de miezul nopţii, nici restaurantul chinezesc nu mai este deschis.

Câteva mogâldeţe stau întinse cu gura căscată pe trotuar, iar lângă berăria germană, o familie întreagă doarme pe iarbă, aliniată frumos în saci de dormit. Sunt cocainomani sau mici comercianţi de chinezisme. Un tip se apropie de mine şi îmi cere "nişte bani". Este scund, blond, cu faţa răvăşită de explozia unor nopţi albe nedormite. Îi dau câţiva ranzi.

Îi ia clătinându-se şi pleacă, fără să uite să-mi arunce un avertisment: "Nu mai veni pe-aici!". În rest, la Cape Town, se trăieşte intens. Îţi sugerează asta mulţimea multicoloră a pietonilor, pensionarii preocupaţi să-şi termine ora de jogging, numeroşii agenţi înarmaţi de pe străzi care păzesc maşinile de valori sau magazinele, chiar grupurile mari de tineri de culoare care staţionează timp îndelungat pe trotuare cu aerul că efectuează acolo un stagiu în slujba comunităţii.

Carabina şi politeţea, la Cape Town

În cartierul Universităţii Cape Town, mulţimea intelectualilor de pe străzi l-ar umple de tristeţe pe orice miner din Valea Jiului: sunt studenţii îndoiţi sub povara lucrărilor, profesorii ascetici, amatorii de jazz, instrumentiştii afro, pictorii de graffiti, vizitatorii bibliotecilor, scriitorii şi artiştii postmodernişti. Nimic nu-ţi sugerează riscul. Cu toate acestea, când ieşi în stradă, gazdele te sfătuiesc cu o insidioasă politeţe: "Păstraţi aparatul foto în geantă", "Nu arătaţi banii pe stradă", "Nu mergeţi în cartiere mărginaşe", ceea ce înseamnă că viaţa de zi la Cape Town presupune şi prudenţă.

Dincolo de prudenţă însă rămâne politeţea în forma ei supremă: aerul, oamenii şi asfaltul se respectă, democraţia este exersată îndelung aici şi nu întâlneşti în "experienţa sud-africană" aroganţa consacrată din Balcanii României. Ieşim într-o staţie de autobuz. În Africa de Sud este dificil să trăieşti fără maşină. La Cape Town, de exemplu, transportul public este anemic, autobuzele sunt rare şi parcurg doar arterele principale. Urc într-un autobuz, cumpăr un bilet până la Waterfront şi nu mă pot abţine să nu observ că şoferul are papion şi mănuşi albe.

Treaba asta ar însemna că mersul cu autobuzul este o sărbătoare. Mă instalez pe un scaun şi admir sărbătoarea. Pe geam se derulează cartiere de vile elegante, înecate literalmente în flori. Străzile sunt elegante, nu au gropi, semn că strămoşii sud-africanilor le-a plăcut să plutească lin spre ţintele lor. Multe dintre aceste case au la poartă câte un anunţ imens în limba engleză, în care se avertizează că se va trage asupra intruşilor care intră fără permisiune în curte (un colorat "armed response"). Carabina şi politeţea, iată o reţetă care face din Africa de Sud o zonă a contrastelor îndreptăţite.

Dacă e joi, e Botswana

La un moment dat, jamaicanul Horace îmi face semn să fiu atent. Ne aflăm pe terasa unui bistro din city-ul oraşului sud-african Cape Town, peste drum de uriaşul bazar al metropolei. Horace îi face cu ochiul unei poliţiste călare, jamaicanului îi place să se creadă un cuceritor. Începând cu ziua de joi, m-a târât trei zile la o croitorie botswaneză de lângă Green Point, numai ca să aibă un pretext de a vorbi cu o cusătoreasă de acolo: o fată ciocolatie, preţioasă, sosită la Cape Town din provincia violentă Nathal. Sosită, nu aterizată.

Jamaicanul a ales un costum de zulus din catalogul botswanezului, l-a plătit cu 200 de dolari, iar la final a aflat că tânăra era deja făgăduită pentru măritiş. A plecat cu costumul sub braţ, mormăind ritualuri voodoo. "Am doi copii acasă, o să-l dau cadou unuia dintre ei!", zice burlacul verde Horace. Din fericire, poliţista căreia i-a făcut semn cu ochiul nu-l vede şi trece mai departe pendulându-şi semeţia de la stânga la dreapta, după trapul calului uriaş.

O zi din viaţa lui Horace Wellness

Un om se apropie de bistrou. Este un bătrân de culoare care împinge un cărucior învârfuit cu capete de fier, cu cartoane şi hârtii. Mi-aduce aminte de unul dintre acei "magneţi" umani care, la Medgidia, în judeţul Constanţa, trăiesc din recuperarea fierului vechi. Spectacolul bătrânului sud-african mă umple de uimire: un cărucior ruginit, plin de resturi, tractat într-un spaţiu urban plin cu limuzine luxoase, este ca expunerea unei trotinete japoneze într-un muzeu al locomotivei. Jamaicanul înfulecă dintr-un sandvici cu peşte dulce, de 7 dolari, şi nu-l scapă din ochi pe bătrân. Este foarte cald şi omul atârnă la propriu între hainele lui boţite. "Ce-o căuta aici?

Nici măcar nu există locuinţe în cartierul ăsta!", bombăne jamaicanul. În acel moment, bătrânul se prăbuşeşte pe trotuar, căruciorul se roteşte şi răstoarnă încărcătura. Leşinase truditorul. Turiştii din jurul nostru se ridică, părăsesc mesele, vociferează în germană şi engleză.

Un negru foarte slab a leşinat într-un centru de afaceri foarte modern - chestia asta nu apare în niciun manual, dar face parte din viaţă, iar viaţa face parte din aceşti turişti bărboşi, cu femeile lor blonde şi pişcate de pistrui - dinamici, distanţi, mobili, cu tenul lustruit şi tabiet de învingător. În nici două minute, de undeva dinspre Târgul de artă africană, apare o patrulă călare.

Poliţiştii descalecă şi îl ajută pe bătrân să se ridice, îl stimulează cu bastonul, îi adună cartoanele, îl împing într-o nişă a zgârie-norului învecinat, departe de ochii indiscreţi. Apoi dispar la fel de misterios precum au apărut. Pare că nu s-a întâmplat nimic, germanii revin la berea lor, noi la sandviciurile cu peşte. Vom pleca spre hotel, ziua de astăzi a însemnat un sandvici şi un bătrân.

Îi povestesc jamaicanului Horace Wellness că în România sunt oameni care trăiesc din furtul de motorină din conductele statului. Horace, cetăţeanul unei ţări atât de apropiate de Statele Unite, rumegă o idee, pe urmă îmi aruncă: "Cum ar veni, cu românii nu sunt în siguranţă nici arsenalele strategice". Apoi râde - dar cine-ar putea să se supere pe jamaicanul Horace?