Novac si Teodoru, audiati astazi la Cotroceni
Basescu, programat martea viitoare
Cei doi fosti ministri ai Transporturilor din guvernul Vacaroiu, Aurel Novac si Paul Teodoru, sunt chemati astazi, la ora 10,00, la audieri, in dosarul flotei, la Comisia speciala mixta de la Cotroceni. Ca si in cazul fostului ministru taranist Ioan Avram Muresan, audierile decurg fara presa. Traian Basescu, cel de-al treilea fost ministru al Transporturilor vizat de cercetarile comisiei, la solicitarea PNA, a fost invitat la audieri martea viitoare.





















































