Nota de plata a Istoriei

Cine este Gheorghe Somanescu? Nu l-am fi pomenit intr-un editorial, daca numele lui nu s-ar ridica in sferele rarefiate ale conceptului. Spui Somanescu, zici Hotie cu "H" mare. Individul e un springar

Cine este Gheorghe Somanescu? Nu l-am fi pomenit intr-un editorial, daca numele lui nu s-ar ridica in sferele rarefiate ale conceptului. Spui Somanescu, zici Hotie cu "H" mare. Individul e un springar de lux, unul care mangleste nu din casa, ci casa cu totul, ce-i drept fara pontoarca, fara gura de lup sau speraclu, dar mergand ca un profesionist totdeauna "la pont". Personajul practica o hotie sobra si de 12 ani respecta cu sfintenie recomandarea "ciocu' mic". Acesta din urma, mic dar convingator, l-a facut membru marcant PSD. Nemaivorbind de faptul ca a improprietarit cu case luate cu japca de comunisti de la burghezo-mosierime toata protipendada politica fosta si viitoare, cu vagi exceptii. Abia dupa ce si-a facut datoria fata de "sponsori" (ale caror acatiste de multumire ii asigura spatele si il tin departe de zecile de procese pe rol la tribunal), s-a gandit sa-si traga si siesi un ce profit, cu cladiri in buricul Bucurestilor, luate pe nimic sau pe cateva sute de mii, spalate prin mai multe firme, ca sa le cada tencuiala. Si ce-i cu asta? veti intreba. Unde vrem sa ajungem relatand aceasta "poveste de succes", una dintre multele postrevolutionare? Cu ce-l incalzeste pe omul de rand, mai preocupat de propria saracie decat de smenurile super-profitabile ale altora? Intre Somanescu, Strasbourg si banii amaratului de contribuabil e o legatura dialectica, cum ar spune presedintele Ion Iliescu. Cum arata ancheta din Adevarul de ieri, fostul director al raposatului ICRAL "Herastrau Nord" fura cu doua maini: o data imobile din patrimoniul statului si, a doua oara, bani din buzunarul cetateanului, nevoit sa acopere daunele (imense) la care Romania este obligata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu sediul la Strasbourg. Cum si de ce s-a ajuns aici, de ce mai sus-numitul a devenit emblematic pentru un anume tip de coruptie si cum a institutionalizat-o, iata o intrebare al carei raspuns se insurubeaza adanc in metafizica. Chestionat de ziaristi asupra responsabilitatilor legate de faptul ca statul pierde milioane de euro la Strasbourg, presedintele Romaniei a raspuns inocent: "Istoria este raspunzatoare de pierderea proceselor". Aceasta perspectiva marxist-leninista asupra istoriei poate scuza, in opinia domnului Ion Iliescu, cu adevarat sarac si cinstit, orice. Istoria, da, e vinovata ca unor oameni li s-au luat proprietatile pe vremea comunismului. Dar sa bagi tot istoria in fata dupa o Revolutie care ai pretentia ca a adus democratia, e chiar o dovada de lipsa de imaginatie. Cand, la adapostul Legii 112/1995, activisti ai tuturor partidelor s-au grabit sa cumpere pe nimic casele care apartineau de drept altora, nu istoria a fost de vina. Repulsia domnului Ion Iliescu pentru notiunea de "proprietate", repulsie onesta in felul ei si subsumata unor idealuri, a fost mediul de cultura propice in care au puit toate escrocheriile. Cand domnia sa dadea indicatii unui procuror general obedient, acum opt ani, s-o lase mai moale cu retrocedarile, a urmat un val de recursuri in anulare, care i-a lovit in plin pe cei care sperasera sa-si redobandeasca bunurile nationalizate. A urmat un rastimp de deruta si de deznadejde ale unora care priveau cu stupoare cum Justitia e dezlegata la ochi si batjocorita de chiar cei care s-au jurat s-o slujeasca. Dar s-a creat precedentul: un om s-a dus sa-si caute drepturile la Strasbourg, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Atunci am auzit, stanjeniti, loviti in orgoliul nostru national, cum suna numele primului dosar: "Brumarescu contra Romania". De atunci, procesele in care romanii dau statul in judecata si castiga curg la Strasbourg. Sunt atat de multe, incat ministrul de Finante, prezentand bugetul pe 2003, a fost nevoit sa evidentieze suma de 2.500 miliarde de lei destinata despagubirilor pentru diverse case nationalizate, inclusiv onorarii deciziilor Curtii Europene. E nedrept sa platim toti, fara exceptie, oalele sparte de profitorii idiosincrasiilor presedintelui Iliescu, de sentintele imbecile ale unor magistrati. Cand inca pagubitii nu aflasera unde sa-si caute dreptatea, cunoscutul finantist Florin Georgescu, stalp al partidului de guvernamant, expunea lapidar, cu suficienta agresiva, filosofia pesedista a despagubirii fostilor proprietari: "le scadem datoriile si poate mai aduc si bani de-acasa". S-a vadit ca intotdeauna cei care "aduc bani de-acasa" ca sa astupe toate gaurile date de hotie, lacomie, de prostie, de obedienta, sunt contribuabilii. Istoria, vinovata pe care o cheama domnul Ion Iliescu la bara, n-are buget. Nu poate plati. Pot plati insa, macar moralmente, cei aflati la capatul lantului malversatiunilor, magistratii. Numele lor, al celor care si-au pus apostila pe sentintele care ne costa milioane, le vom publica in ziar, in ordine alfabetica.