Nisip politic in motorul Armatei

Diferenta fundamentala dintre Romania si celelalte state candidate la admiterea in NATO este ca, in cazul nostru, motorul integrarii este Armata. Toti ceilalti candidati au o pondere militara

Diferenta fundamentala dintre Romania si celelalte state candidate la admiterea in NATO este ca, in cazul nostru, motorul integrarii este Armata. Toti ceilalti candidati au o pondere militara nesemnificativa, in comparatie cu Romania. Unele state, precum Slovenia sau Letonia au armate simbolice. Toti ceilalti insa stau mai bine ca noi la celelalte capitole necesare admiterii unui stat in Clubul democratiilor si prosperitatii care este NATO. De altfel, NATO reprezinta nu numai o forta militara - o insiruire de tancuri, avioane si soldati -, ci si o comunitate de valori: democratie, respectarea drepturilor omului, economie de piata. Islanda, tara unde s-a desfasurat in mai ultimul summit major al Aliantei inainte de Praga, nu are deloc armata... Singurul dosar pentru care Romania primeste constant, de mai multi ani, note maxime este cel militar. Peste doua saptamani, 405 romani pleaca in Afganistan pentru a lupta, alaturi de comandourile americane, impotriva talibanilor. Romania spera ca va obtine, in infernul din Kandahar, ceea ce nu a reusit sa obtina prin reforme politice si economice: invitatia pentru NATO. Trimiterea militarilor romani in Afganistan este doar partea vizibila a cooperarii militare NATO si SUA. Armata Romana va fi tot mai prezenta, pe masura ce americanii si britanicii se vor retrage, in zone precum Kosovo, Bosnia Hertegovina sau bazinul Marii Negre. O cooperare militara substantiala exista si in domeniul serviciilor de informatii ale Armatei, care s-au racordat pe frecventa razboiului antiterorist la 48 de ore dupa ce World Trade Center se prabusea. Armata, principalul vehicul al integrarii Romaniei in NATO, pare sa aiba insa o problema: ministrul Ioan Mircea Pascu. Atitudinea domniei sale fata de presa este bine cunoscuta in Romania si in tot spatiul euroatlantic: de la comunicatul iresponsabil prin care se putea intelege ca ameninta jurnalistii si pana la legea impotriva presei care ii poarta numele. Recent, cateva cotidiane nationale, reluate de agentiile de presa si posturi de radio precum BBC, RFI sau Europa Libera, anuntau ca premierului Nastase i s-a cerut, telefonic, de la Washington, demiterea ministrului Pascu. Stirea a fost dezmintita si de seful guvernului, si de Ambasada SUA la Bucuresti. Ea insa a circulat si a pus pe ganduri. Evenimentul s-a suprapus cu Raportul Comisiei Helsinki de la Washington, unde congresmanul Christopher Smith, dezavuand si el comportamentul fata de presa al ministrului Pascu, isi exprima stupefactia ca "in Romania, la 12 ani de la prabusirea lui Ceausescu, se mai poate face puscarie pentru critici exprimate la adresa autoritatilor". Poate ca in cazul telefonului cu demiterea a fost vorba efectiv de o informatie eronata. Si apoi, demiterea unui ministru al Romaniei, tara independenta si suverana, poate fi decisa numai de Guvernul roman si de nimeni altcineva. Dar aceasta atmosfera creata in jurul Armatei nu mai are insa a face cu aberatiile ministrului Pascu. In discutie este deja un principiu de o importanta capitala pentru SUA si democratiile occidentale: credibilitatea controlului civil asupra armatei. Intr-un stat NATO nu conteaza forta, tancurile si avioanele sau stelele generalilor. Conteaza doar ca toate acestea sa fie pe deplin sub controlul civil al celor democratic alesi. Mult prea des, diversi ministri ai Apararii au obligat Armata sa sustina, prin comunicate oficiale, propriile pozitii politice, adesea aberante. De la explicarea deplasarilor discutabile in strainatate ale ministrului Babiuc si pana la aprecierile la adresa jurnalistilor facute de ministrul Pascu, elementul politic a avut tendinta sa-si insuseasca ceea ce nu poate apartine unei persoane sau unui partid politic, ci numai Romaniei. Increderea extraordinara a populatiei in armata se datoreaza tocmai neimplicarii sale politice, a coerentei in actiune, a regulilor si disciplinei militare. Nici chiar deviatiile tipice tranzitiei romanesti, si de care nici Armata nu e scutita, nu au reusit sa clatine increderea publicului. Daca se va continua, insa, ca Armata sa fie amestecata in razboaiele politicienilor cu presa, atunci situatia se poate schimba fundamental si in plan intern, si in cel extern. De vreo patru luni de zile este evident ca, fara greseli majore, Romania nu va rata Praga. In aceste saptamani, americanii fac ultimele ajustari ale planului de extindere a NATO cu sapte state, inclusiv Romania. Cum in domeniul privatizarii, al luptei impotriva coruptiei, al statului de drept, al reformei Justitiei, al libertatii de exprimare rezultatele nu sunt spectaculoase, Armata ramane singurul motor al integrarii. Chiar functionand perfect si turat la maximum, si tot nu putem fi siguri ca doar cu acesta vom ajunge in NATO. Daca si acest motor se va gripa cu nisipul politicianismului, atunci greseala va fi iremediabila.