Nimeni nu e vinovat

Dupa mai bine de doua luni de la atentatul cu bomba de la Liceul Jean Monnet din Capitala, Politia ne anunta ca are sub supraveghere 7 noi suspecti, dupa ce a verificat "la sange" alti 32. In ritmul

Dupa mai bine de doua luni de la atentatul cu bomba de la Liceul Jean Monnet din Capitala, Politia ne anunta ca are sub supraveghere 7 noi suspecti, dupa ce a verificat "la sange" alti 32. In ritmul acesta, la sfarsitul iernii, probabil, se va depasi suta la suspecti, dar... nici un vinovat. Acum doua saptamani doi elevi (unul la Ploiesti si altul la Buhusi) au murit, chiar in scoala. Unul dintre acestia suferea de o afectiune pulmonara, celalalt scos la tabla, reprimandu-si de jena, voma, a murit asfixiat. Scolile nu mai au cabinete medicale. La liceul "Decebal" din Capitala, un elev diagnosticat gresit a imbolnavit de tuberculoza 7 colegi si 4 profesori. Nu exista nici macar un punct sanitar dotat cu spirt medicinal si clasica aspirina salvatoare, daramite asistente sau medici scolari. Reforma sistemului sanitar a uitat ca in institutiile si unitatile de invatamant, elevii si studentii isi petrec mai mult de jumatate de zi, iar bugetul Educatiei e oricum insuficient chiar si activitatii didactice, asa ca... nimeni nu e vinovat. Nu mai departe, in prima zi a acestei saptamani, un alt elev a fost gasit mort, intr-o scoala. O supradoza de drog, o criza de pancreatita hemoragica? Nimeni nu stie si nu e vinovat. In ultima luna, alti elevi au fost autorii unor intamplari pe cat de uluitoare, pe atat de inspaimantatoare: un frate isi spinteca sora, crezandu-se erou de film, un altul se spanzura "din curiozitate", sperand sa fie clonat, altul plonjeaza in gol fiindca i-au spus lui desenele aminate ca nu va pati nimic. In fata unor asemenea tragedii iti faci cruce si spui: nimeni nu este vinovat. Nu de dragul de a gasi cumva vinovatii si de a-i spanzura cu capul in jos, ori a-i pune cu picioarele-n cazanul cu smoala rememoram cateva din nenorocirile - atentie! - doar ale ultimelor trei luni. Scriem pentru ca e limpede ca scoala a devenit un loc al agresiunii si din interior, si din exterior. Ceea ce parea de neconceput se petrece: poti muri la scoala, nici drumul pana acolo nu mai este sigur, si chiar in scoala fiind poti fi oricand asaltat de dealerii de heroina, de maimutoii imitatori ai unor personaje macabre, fioroase, dezaxate intalnite prin filme sau prin textele muzicii heavy-metal, death, ori prin celelalte jocuri electronice "Quake" sau "Counter-Strike". Ca si cand acestea nu sunt de ajuns, nici macar acasa copilul, adolescentul, nu mai este in siguranta. Violenta care creste in Romania in progresie geometrica e o realitate pe care micutii nu stiu, nu au cum sa o contracareze, cand nici macar adultii nu prea au solutii la indemana. Suntem pe zi ce trece mai rai, inraiti si indragostiti de propria-ne rautate, exhiband-o si oferind-o si celorlalti pe post de "fapt divers" sau divertisment. Sociologii striga de ceva vreme - dar in pustiu -, atentionand ca exista o legatura directa intre cresterea violentei, in general, si, in special, a delincventei juvenile si cresterea bombardamentului violentei asupra psihicului (copiii mai cu seama sunt cei mai expusi). De unde vine acest "bombardament"? Deschizi televizorul si fie ca intri in "fictiunea" unui film, fie in "realitatea" unei emisiuni de stiri, se revarsa spre tine crima, violul, moartea, ura. Medicii psihiatrii stiu mai bine decat oricine cat de adanc se intipareste in inconstient imaginea si ce ravagii poate ea produce. In tarile Europei civilizate, in America tuturor posibilitatilor, vizionarea, consumarea filmelor violente, ca si a celor pornografice, este bine reglementata si mai ales respectata. Sigur, aparatorii vajnici ai "libertatii" de exprimare vor spune ca nu "presa" e vinovata, desi sociologia mass-mediei americane a ajuns de prin anii '70 la concluzia ca exista o legatura directa intre cei doi poli emitatorul si receptorul de violenta simbolica. De ce ar fi mai vinovata o emisiune de stiri celebra prin acribia cu care da numai informatii sinistre, ori gazetarii care intervieveaza, impotriva oricaror reguli deontologice, un schizofrenic, care si-a ucis familia, intrebandu-l ce simtea cand infigea cutitul, decat mama sau tata care sa-i interzica elevului, copilului accesul la tv, la jocurile electronice violente? Sau, chiar asa, de ce nu ar fi la fel de vinovat si profesorul care la scoala nu vegheaza ca bataile din recreatie sa nu se mai transforme in adevarate rafuieli ca-n filme, sau nu verifica prin wc-urile scolilor cine, cat si cum consuma droguri? Toti suntem vinovati, fiecare in parte si toti laolalta. Politistii, care nu reusesc sa gaseasca agresorii unei scoli, parintii, care nu-si pot struni si verifica propriii copii ce vad, ce asculta, ce fac, dascalii, care nu-s in stare sa ofere alternative realmente educationale, CNA-ul, care nu sanctioneaza sever opulenta cu care se revarsa violenta, mai ales in spatiul video. Radacina violentei exacerbate s-a implantat adanc in societatea romaneasca. Nici unul nu ne simtim vinovati.