Niculescu şi-a prelungit contractul cu Dinamo
Dacă joi, Claudiu Niculescu părăsea cantonamentul lui Dinamo cu doar patru ore înaintea meciului cu Beitar Ierusalim, din Cupa UEFA, ieri după-amiază, situaţia fotbalistului s-a schimbat cu 180
Dacă joi, Claudiu Niculescu părăsea cantonamentul lui Dinamo cu doar patru ore înaintea meciului cu Beitar Ierusalim, din Cupa UEFA, ieri după-amiază, situaţia fotbalistului s-a schimbat cu 180 de grade. Însoţit de impresarul Victor Becali, Niculescu a negociat cu conducerea clubului condiţiile rămânerii în ştefan cel Mare. Jucătorul şi-a prelungit contractul cu Dinamo, iar directorul executiv Cristi Borcea a anunţat că Niculescu nu va evolua în România la o altă echipă, el urmând să aibă permisiunea de a pleca doar dacă va primi o ofertă din străinătate. Fotbalistul şi-a cerut scuze faţă de colegi, suporteri şi conducere, recunoscând că a clacat psihic, la capătul celor mai grele patru zile din cariera sa.




















































