Nevoia de proiect

Mircea Geoanăpolitician

au existat doar două proiecte, nu numai acceptate formal, dar şi urmărite cu adevărat de toată clasa politică: aderarea la NATO şi la UE. Ambele proiecte au vizat o poziţionare externă pentru ţara noastră. Despre ce proiecte putem vorbi însă dincolo de acestea? În plan intern? Nimic. Multe tentative, abandonate parcă chiar în momentul în care se aduceau la cunoştinţa opiniei publice. Nici nu le putem numi proiecte, de fapt, pentru că e nevoie de mai mult decât de o simplă enunţare pentru a da viaţă unui proiect, darămite pentru a-l realiza. E nevoie de credinţă, de o viziune ideologică şi de încredere în forţele şi competenţele proprii. şi mai are nevoie de sprijinul întregii colectivităţi în care şi pentru care se naşte.
Un proiect e o construcţie fragilă, asupra căreia se năpustesc, fără vreun motiv serios, doar pentru a nu fi de acord cu tine, o întreagă armată de sceptici şi de adversari. Dacă însă rezistă atacurilor, dacă se căleşte - iar cei care cred în el îl susţin până la capăt -, materializarea lui e una fericită şi fericitoare. şi pentru cei care l-au susţinut, şi pentru cei care i-au vrut pieirea. Un proiect democratic realizat, dus la bun sfârşit, radiază pentru toţi şi se impune tuturor.Dar e dificil. Mulţi se feresc de el, îl evită, nu vor să îşi asume nicio responsabilitate. Mănâncă energii, timp, viaţă. Durează, uneori, mai mult decât un ciclu electoral. România trăieşte în cicluri electorale, încă. Ce depăşeşte patru ani nu are dreptul la viaţă.De aici, lipsa de proiecte. Atât de pregnantă, încât nici nu li se observă lipsa. De parcă ar fi normal să trăieşti şi să te dezvolţi ca buruiana sălbatică, la întâmplare.România anului 2007 e România rămasă fără proiecte. Ar putea părea prea târziu, dar nu îşi poate permite să accepte asta. Nimeni nu pare să ştie ce are de făcut România în Uniunea Europeană, România ca membru al Uniunii Europene. "Vom trăi şi vom vedea" e singurul proiect vizibil al actualei puteri. Nu ştiu cât vor trăi şi nu vreau să văd ce vor vedea ei, dacă îi lăsăm să ne ameţească cu neîntrerupte focuri de artificii.România are nevoie de proiecte ca să reziste şi să se dezvolte, altminteri va fi sfâşiată şi măcinată între proiectele celorlalţi, ca o boabă de mazăre căzută într-un angrenaj de roţi dinţate. Pentru că "ceilalţi" au proiecte, şi le urmăresc. Iar acolo unde proiectul lor se întâlneşte cu lipsa noastră de proiecte, nu ne va fi bine niciunuia dintre noi.România în Uniunea Europeană este un partener politic al celorlalte state care compun această construcţie, dar este, în acelaşi timp, concurent, volens, nolens, pe piaţa europeană şi mondială. Or, economia de piaţă rareori ţine seama de parteneriatele politice. Mai curând invers. şi în acest necruţător joc noi ne prezentăm cu ce? Cu iubitori de licurici, cu motociclişti? Cu lupte năruitoare pentru resurse? Noi între noi? şi Europa să aibă grijă de noi, când nici noi nu avem?Avem nevoie de proiecte. De un Proiect. Care să fie pe măsura celui tocmai împlinit, la care să adere toată clasa politică şi să fie urmărit dincolo de orice adversităţi. Cred cu încăpăţânare că România poate deveni într-un deceniu o nouă Spanie a Europei Centrale. În care alţii să viseze să culeagă căpşuni pe salarii mai bune decât la ei acasă.
Există acest proiect? Suntem pregătiţi însă să-l tratăm cum se cuvine? Cât încă nu e prea târziu? Cât încă putem vorbi de proiecte de dezvoltare şi nu de supravieţuire?Avem un Proiect. Se numeşte România Socială, România Noastră. Vom răzbi cu el? Greu de spus. România are nevoie, dar încă nu pare să realizeze acest lucru. Îl cere, fără să ştie, neliniştită şi confuză. E nevoie de credinţă şi răbdare. şi a noastră şi a României. Dar măcar avem un Proiect.