„Ne vedem în stradă!”. Personalul TESA, printre cei mai afectați de plafonarea sporului de condiții vătămătoare
0Federația „SĂNĂTATEA” din România acuză Guvernul că repetă greșelile din 2010 și lovește din nou în salariații din sistemul public, în special în personalul TESA și de suport tehnic din spitale, în contextul Ordonanței de Urgență care plafonează sporurile pentru condiții periculoase, vătămătoare sau grele la maximum 300 de lei brut/lună pentru tot personalul bugetar, fără excepții instituționale.

Federația atrage atenția că deși ministrul Sănătății susține că personalul medical nu este vizat, impactul asupra personalului administrativ și tehnic este grav și injust.
„Acești colegi lucrează în mediul spitalicesc printre pacienți și în spațiile de deservire, tot pentru pacienți fiind o echipă alături de colegii lor medici, asistente, infirmieri și ceilalți colegi cadre auxiliar-sanitare. Nu merită nimic în plus? Sau merităm cu toții doar tăieri?”, se arată în comunicatul semnat de Federația SĂNĂTATEA.
Sindicaliștii susțin că salariile personalului TESA sunt deja mici — pornind de la 2.800 lei și ajungând, în cazuri rare, la aproape 6.000 lei brut — iar aplicarea plafonului de 300 lei brut va însemna pentru unii angajați o apropiere de salariul minim pe economie.
„Ne vedem în stradă!”
Federația anunță că este pregătită să acționeze în justiție pentru a contesta prevederile OUG și își exprimă nemulțumirea față de modul în care a fost adoptată ordonanța:
„Ați dat o ordonanță pe genunchi fără să o gândiți!!! Pe repede înainte!!!”.
Mesajul se încheie cu un apel la mobilizare: „Și nu în ultimul rând, Ne vedem în stradă! Uniți vom învinge!”
Context
„Personalul salariat din instituțiile publice poate primi un spor de până la 300 de lei brut lunar, proporțional cu timpul lucrat în condiții periculoase, vătămătoare sau grele. Acest plafon se aplică unitar pentru toți bugetarii, din toate categoriile instituționale.”
Măsurile au intrat în vigoare azi, 1 iulie 2025, și se aplică până la 31 decembrie 2026.
Măsura vine pe fondul eforturilor Guvernului de a reduce deficitul bugetar, însă a stârnit proteste în rândul angajaților.