NATO s-a inclinat sub presiunea Americii

* Comitetul de planificare militara a dat unda verde inceperii pregatirilor militare pentru apararea Turciei in caz de razboi * Masura este pur defensiva si nu echivaleaza, in opinia Frantei, Germaniei si Belgiei, cu sustinerea fata de pregatirile de razboi ale SUA

Duminica, la putin timp inaintea miezului noptii, secretarul general al NATO, lordul George Robertson, anunta cu usurare incheierea unui acord asupra sprijinului militar ce urmeaza a fi acordat Turciei in cazul declansarii unui razboi in Irak. Termenii compromisului incheiat in Comitetul de planificare militara (CPM), in absenta Frantei (care s-a retras din acest for in 1966), difera destul de mult de raspunsul pe care l-ar fi dorit SUA cu aproape cinci saptamani in urma, cand a formulat Aliantei cererea de sustinere in caz de razboi. Decizia celor 18 membri ai CPM autorizeaza inceperea planificarilor militare vizand apararea Turciei in cazul in care aceasta tara ar fi atacata; ea specifica foarte clar ca masurile sunt pur defensive si ca punerea lor in aplicare depinde de existenta unei amenintari reale la adresa Turciei. "Aceasta decizie se refera doar la apararea Turciei, nu aduce prejudicii altor operatiuni militare ale NATO si nici nu afecteaza alte decizii viitoare ale NATO sau ale Consiliului de Securitate", a declarat lordul Robertson. Cu alte cuvinte, chiar daca au autorizat trimiterea avioanelor de supraveghere AWACS, a rachetelor Patriot si a echipelor de protectie bacteriologica si chimica in Turcia, membrii Aliantei Nord-Atlantice nu sustin sub nici o forma inceperea razboiului din Irak. Decizia asupra Irakului revine in totalitate Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, iar membrii NATO "isi exprima sprijinul fata de eforturile ONU pentru gasirea unei solutii pasnice a crizei irakiene". Pentru adoptarea acestei formule caldute a fost nevoie de 13 ore de discutii aprinse in cadrul Comitetului de planificare militara; amendamentele la textul initial au fost aduse de Belgia, tara care, alaturi de Franta si Germania, a blocat, de mai bine de o saptamana, un acord in cadrul NATO, declansand una dintre cele mai dramatice crize din istoria Aliantei. Numai in aceasta formula s-a putut evita prelungirea crizei care afecta profund functionarea celei mai puternice aliante militare din istorie. Membrii NATO au demonstrat, in final, ca sunt solidari cu un aliat care s-ar putea afla in pericol, evitand, in acelasi timp, sa-si exprime sprijinul fata de planurile SUA de atacare a Irakului. (Cererea initiala a Statelor Unite catre aliatii din NATO se referea, in afara sprijinului militar pentru Turcia, la asigurarea securitatii bazelor americane din Europa in caz de razboi si la inlocuirea contingentelor americane inca aflate in Balcani; masurile erau minimale, insa, in opinia Frantei, Germaniei si Belgiei, ar fi angajat Alianta intr-un conflict inainte de a se fi epuizat toate caile diplomatice de evitare a razboiului). Numai in aceasta formula acordul va putea fi adoptat in Consiliul Nord-Atlantic, cel mai inalt for de decizie al Aliantei, fara ca Parisul, Berlinul sau Bruxelles-ul sa mai recurga la dreptul de veto. Aceasta solutie de ultima ora este departe, insa, de a-i multumi pe toti membrii NATO; aliatii traditionali ai Statelor Unite, in frunte cu Marea Britanie, par destul de putin satisfacuti de compromisul la care au fost siliti si continua sa puna sub semnul intrebarii credibilitatea Aliantei. Divergentele in cadrul NATO raman mai profunde ca oricand, iar atmosfera de la cartierul general de la Bruxelles este glaciala.