Muntenegru, cel mai nou stat independent al lumii
condusă, pentru a se evita orice suspiciuni, de slovacul Frantisek Lipka, au spus DA 55,4 la sută din alegători, în vreme ce 44,6 la sută s-au declarat contra. Participarea la vot a atins un
condusă, pentru a se evita orice suspiciuni, de slovacul Frantisek Lipka, au spus DA 55,4 la sută din alegători, în vreme ce 44,6 la sută s-au declarat contra. Participarea la vot a atins un nivel-record: peste 86 la sută.
"Suntem independenţi", a proclamat cu litere uriaşe pe prima pagină cotidianul guvernamental "Pobieda". Încă în cursul nopţii, partizanii independenţei au invadat străzile din Podgoriţa, capitala ţării, sărbătorind naşterea celui mai nou stat de pe glob, ultimul act al dezmembrării fostei Iugoslavii, după ce, în anii '90, rând pe rând, celelalte republici componente, Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, s-au separat de Serbia - tot ceea ce a mai rămas astăzi din federaţia creată, o dată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial, sub egida comunistă.
Problema independenţei i-a dezbinat profund pe locuitorii Muntenegrului, cei care s-au pronunţat pentru susţinând că, în felul acesta, se va deschide calea spre aderarea la UE, în condiţiile când negocierile între Bruxelles şi Serbia au fost suspendate, ca urmare a cazului Ratko Mladici, în vreme ce oponenţii au argumentat că noul stat, cu un sol pronunţat muntos şi care, în afara unor rezerve de bauxită, nu dispune de niciun fel de resurse, va fi o entitate neviabilă din toate punctele de vedere, în primul rând economic.
Oricum, marele perdant este Serbia, liderii de la Belgrad purtând, fără succes, în anii din urmă, nu mai puţin de patru războaie pentru a împiedica dezmembrarea federaţiei. După cum se conturează lucrurile, până la urmă, şi provincia Kosovo, cu majoritate albaneză, se va desprinde de Serbia, care va rămâne singură, fiind privată şi de ieşirea la mare (Adriatica) şi devenind astfel o enclavă.
"Serbia nu poate face altceva decât să asiste neputincioasă la ceea ce se întâmplă. Poate a sosit timpul să îngropăm trecutul", afirmă analistul Bosko Iaksici, în cotidianul belgrădean "Politika". Sârbii cu vederi liberale consideră că, în prezent, ţara se va putea concentra asupra reformelor şi reconstrucţiei interne, după 15 ani de războaie dezastruoase. În schimb, naţionaliştii, pentru care Muntenegru şi, mai ales, Kosovo constituie părţi inalienabile ale Serbiei, nu se vor putea împăca cu pierderea suferită.





















































