Muncitori prinşi de viitură pe Jiu | adevarul.ro

Muncitori prinşi de viitură pe Jiu

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Doi angajaţi ai unei balastiere din Gorj au fost surprinşi, vineri, de o viitură pe Jiu, pentru scoaterea lor la mal fiind nevoie de intervenţia pompierilor, transmite corespondentul

Doi angajaţi ai unei balastiere din Gorj au fost surprinşi, vineri, de o viitură pe Jiu, pentru scoaterea lor la mal fiind nevoie de intervenţia pompierilor, transmite corespondentul NewsIn.

Ion Drăghici şi Ion Cojocaru se aflau în mijlocul apei, pe un excavator pe care încercau să-l repare. În acel moment, o viitură puternică a venit pe Jiu, fără ca oamenii să mai aibă timp să se retragă. În grabă, cei doi muncitori au reuşit însă să se urce pe excavator şi să cheme ajutoare.

Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, format din 5 subofiţeri, a sosit imediat la faţa locului şi, cu ajutorul unei bărci pneumatice, a reuşit să-i aducă pe muncitori la mal. "A fost o intervenţie dificilă din cauza curenţilor de pe râu, dar care s-a încheiat cu bine", a declarat Aurelian Negrea, subofiţer la Inspectoratul pentru Situaţii Gorj.

Ion Cojocaru,unul dintre muncitori, a mai trecut printr-o situaţie asemănătoare şi anul trecut, dar atunci apel s-au retras repede, fără să fie nevoie de intervenţia angajaţilor ISU "Eu m-am speriat foarte tare pentru că şi anul trecut m-a prins viitura, dar a fost mai uşoară. Acum crescu apa dintr-o dată, crezurăm că ne ia cu excavator cu tot", a declarat Ion Cojocaru.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite