Modificarea legii privind calitatea în sistemul sanitar nemulţumeşte asociaţiile de pacienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe organizaţii cer retragerea proiectului FOTO Adevarul
Mai multe organizaţii cer retragerea proiectului FOTO Adevarul

Mai multe organizaţii de pacienţi sunt nemulţumite de o modificare adusă legii privind asigurarea calităţii în sistemul sanitar. Legea a fost adoptată anul trecut şi prevedea evaluarea în vederea acreditării a tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a cabinetelor de medicină de familie şi stomatologie.

„Alianţa Pacienţilor Cronici din România, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România îşi manifestă uimirea şi îngrijorarea faţă de faptul că senatorii îşi schimbă votul la 360 de grade pe parcursul unui singur an. Dacă în 2017, aceştia au adoptat Legea 185 privind asigurarea calităţii în sistemul sanitar, supunând evaluării în vederea acreditării a tuturor unităţilor sanitare, în 2018 senatorii au votat modificarea acestei legi şi exceptarea de la evaluare şi acreditare a cabinetelor de medicină de familie şi medicină dentară”, au transmis pacienţii într-un comunicat de presă. 

„Îi întrebăm pe parlamentari cum argumentează aplicarea unor măsuri diferenţiate pe tipuri de unităţi sanitare? Calitatea nu este oare un concept care ar trebui aplicat cu aceeaşi măsură tuturor unităţilor?", afirmă reprezentanţii pacienţilor.

Asociaţiile solicită retragerea proiectului de lege. „Considerăm că unii dintre parlamentari, care, de regulă, se tratează în străinătate nu sunt interesaţi de calitatea serviciilor medicale sau de binele pacienţilor. Vorbesc adesea că pacientul este în centrul sistemului sanitar, dar acesta este doar un slogan. În realitate, impun reguli după cum le dictează propriul interes. Solicităm ca în al 12-lea ceas acest proiect să fie retras şi să se aplice aceeaşi unitate de măsură tuturor unităţilor medicale pentru binele pacienţilor", notează asociaţiile citate. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite