Moda pantalonilor lăsaţi, interzisă prin lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii din închisorile americane au "lansat" moda pantalonilor lăsaţi, iar rapperii au preluat-o
Deţinuţii din închisorile americane au "lansat" moda pantalonilor lăsaţi, iar rapperii au preluat-o

Autorităţile dintr-un comitat american au interzis prin lege purtarea pantalonilor care lasă lenjeria intimă la vedere, modă populară printre adolescenţi în ultimii ani. Cei care nu respectă legea riscă o amendă de 35 de dolari.

Pantalonii lăsaţi au fost interzişi în comitatul Terrebonne, din statul Louisiana. În ciuda protestelor tinerilor, care au convingerea că legea este neconstituţională, autorităţile au decis să introducă amenzi pentru cei care aduc o ofensă la adresa celorlalţi locuitori ai oraşului.

Adolescenţii care încalcă legea riscă să fie amendaţi cu 35 de dolari la prima abatere, cu 85 de dolari la cea de-a doua abatere şi cu 16 ore de muncă în folosul comunităţii dacă sunt prinşi pentru a treia oară că poartă lenjeria la vedere. Diana Collins, care reprezintă interesele tinerilor în Terrebonne, aprobă noua reglementare, motivând că adolescenţii vor arăta „decent“ de acum.

Justin Bieber este una dintre celebrităţile care a popularizat moda pantalonilor lăsaţi. Ea a apărut iniţial în închisorile americane, unde prizonierii nu aveau voie să poarte curele, iar trendul a fost preluat de rapperi în anii ’90. 

Preşedintele american Barack Obama s-a declarat împotriva acestei mode în 2008, când le cerea tinerilor să-şi ridice pantalonii. „Treceţi pe lângă mama sau bunica voastră şi lenjeria intimă este la vedere. Nu este ceva în neregulă cu acest lucru? Unii oameni nu ar dori să vă vadă lenjeria. Eu sunt unul dintre ei“, spunea Obama.

Roruşi, reprezentanţii Uniunii Americane a Libertăţilor Civile spun că legea este, într-adevăr, neconstituţională. „A interzice un anumit stil vestimentar contravine celui de-al 14-lea Amendament, care garantează dreptul la libertate“, a explicat unul dintre reprezentanţii instituţiei.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite