VIDEO De 12 ani, pasagerii îşi dau jos pantalonii la metrou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călătorii dintr-un metrou mexican. FOTO Reuters
Călătorii dintr-un metrou mexican. FOTO Reuters

„Nebunie citadină“ – aşa se descrie „Călătoria cu metrou fără pantaloni“, evenimentul-manifest care a aniversat duminică 12 ani. Sute de adepţi au sfidat frigul iernii şi s-au dezbrăcat de prejudecăţi într-o paradă subterană colectivă.

„No Pants Subway Ride“ porneşte de la reguli vestimentare simple: în mijlocul iernii, pasagerii călătoresc cu metroul purtând haine specifice sezonului (geci, mănuşi, fulare, căciuli, ghete), cu excepţia pantalonilor sau a fustelor care lipsesc cu desăvârşire. Manifestul a început cu un grup de tineri, dar s-a extins în zeci de oraşe din lume, într-o celebrare majoră a „nebuniei“.

Anul acesta spectacolul vizual a strâns mii de participanţi din 60 de oraşe precum Hong Kong, Londra, Shanghai, New York şi Buenos Aires. Evenimentul înseamnă spontaneitate şi libertate de exprimare pentru că, în mod normal, un asemenea cod vestimentar nu este permis. Sub scuza sărbătorii, călătorii au voie să privească trupurile dezgolite ale celorlalţi, fără ca acest gest să pară suspect sau indecent.

Dacă unii consideră că o călătorie fără pantaloni reprezintă o formă de exhibiţionism, organizatorii petrecerii dezbrăcate susţin că „No Pants Subway Ride“ are scopul de divertisment, indiferent de vârsta, cultura şi personalitatea susţinătorilor. Mai mult, lipsa pantalonilor conduce la similaritate, atribut ce elimină diferenţele dintre pasagerii care se simt egali, la acelaşi nivel. 

Similar, în prima zi din luna mai se desfăşoară „No Pants Day“, eveniment la care participanţii nu poartă pantaloni pe tot parcursul zilei, indiferent de locul în care se află, iar în luna august se organizează „Go Topless Day“. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite