Moda contestărilor a trecut

Ad'or-ul de anul acesta a însemnat un pas spre normalitate şi spre maturizarea unei industrii încă dominate de prea multe orgolii şi veleitarisme. Îmi amintesc cu nostalgie primele ediţii ale

Ad'or-ul de anul acesta a însemnat un pas spre normalitate şi spre maturizarea unei industrii încă dominate de prea multe orgolii şi veleitarisme. Îmi amintesc cu nostalgie primele ediţii ale festivalului, cu sala mare a Teatrului Naţional gemând de public, precum şi atmosfera electrizantă la anunţarea premiilor şi emoţia pură a victoriei. Îmi amintesc şi cum mă întrebam confuz cum e posibil ca nişte copywriteri talentaţi, care câştigaseră premii, să nu fie în stare să lege două propoziţii cu subiect şi predicat, odată ajunşi pe scenă. Apoi au început luptele de culise, orgoliile, nemulţumirile, contestările.
Anii trecuţi era la modă să conteşti festivalul, iar contestatarii, plini de indignare şi energie, şi-au dovedit din plin creativitatea în varietatea de mijloace prin care au boicotat ultimele ediţii, într-o anumită măsură cu îndreptăţire. Anul acesta, boicotul a fost unul pasiv. Agenţiile s-au mulţumit să nu participe, fără declaraţii sforăitoare sau glumiţe pe internet. De altfel, publicitatea românească e rămasă fără teme şi fără disidenţi. Mulţi dintre publicitari trăiesc încă din gloria de acum 5 ani, fără ca între timp să mai fi făcut vreo lucrare excepţională. E grozav să ai o personalitate puternică, e cool şi trendy să fii contra, dar dacă lucrurile astea nu sunt dublate şi de rezultate în munca creativă şi în business, nu mai au nicio greutate. Lipsa masivă de participare de anul acesta n-a mai avut multe lucruri în comun cu organizarea, juriul sau ghost ads-urile. În primul rând, a avut de-a face cu conştientizarea faptului că n-au cum să câştige concursul. Or, dacă în sport contează participarea, în publicitate contează imaginea. Decât să participi şi să nu obţii nici măcar o nominalizare sau un premiu mărunt, mai bine nu te înscrii în competiţie. În felul acesta, arunci o umbră de mister asupra ta şi minimalizezi în ochii publicului şi valoarea câştigătorilor.
Pentru cei care ar fi avut cât de cât ce înscrie în festival, cu şanse reale de premii, acest tip de strategie poate să funcţioneze, dar cu rare excepţii, nu acesta a fost cazul. Sunt pur şi simplu agenţii care nu mai au nimic de spus. Or, a venit timpul pentru schimbare. A venit timpul pentru un aflux de noi teme de dezbatere, pentru relansarea competiţiei interne. Vremea veleitarismelor a trecut şi apele încep să se despartă. Nimeni nu-şi va mai permite în curând să accepte să lucreze cu o agenţie doar pentru că e comod, costurile unei astfel de comodităţi devenind prea mari. Nici măcar numele sforăitor de multinaţională nu va mai reprezenta vreo garanţie. Asta era valabil cu 10 ani în urmă. Acum, singura carte de vizită e scrisă de rezultate. Nici măcar mărimea şi forţa financiară nu vor mai conta. Un boutique de creaţie alcătuit din 10 oameni de top va putea lua conturi internaţionale cu o uşurinţă de negândit în urmă cu câţiva ani. Companiile mari s-au săturat de fiţe şi veleităţi. Vor inovaţie, nu săli de meeting cu plasme pe pereţi.