Moartea popularităţii

Sebastian Lăzăroiu sociolog

în care se îndreaptă democraţia românească. În România lui 2006 nu mai contează popularitatea liderilor.
Să luăm personajele cu popularitatea cea mai ridicată în sondaje: Băsescu, Stolojan, Muscă sau Geoană. Care este puterea lor reală? Preşedintele are acces la informaţii clasificate, rapoarte secrete despre grupuri de interese, ilegalităţi, dar nu poate vorbi prea mult. Chiar dacă încearcă. Preşedintele însuşi este vulnerabil. Într-o săptămână i se poate pune în cap toată presa pe un subiect minor, dezgropat din adâncuri. şi mesajele cad ca o ghilotină: protejează securiştii, cochetează cu regimul comunist, dispreţuieşte sistemul sanitar. Rămâne o umbră de îndoială.Stolojan, altădată curtat de liberali, adus în partid, convins să candideze la alegerile prezidenţiale, este acum întâmpinat cu răceală. O răceală suspectă. Ingratitudine cu privirea în pământ. Se vorbeşte mult despre contribuţia fostului preşedinte PNL la creşterea partidului între 2002 şi 2004, dar aproape deloc despre faptul că PNL putea rămâne în afara parlamentului în anul 2000, dacă nu ar fi avut o figură credibilă la prezidenţiale. Mona Muscă este un model de succes pentru femeile care fac politică în România. Altădată încurajată, promovată, ajunsă o figură atât de populară în anul 2005, este ţinută acum pe margine, ca un simbol.Geoană este astăzi singurul personaj din peisajul social-democrat cunoscut şi popular, dar în partid găştile politice încearcă să-l anihileze la fiecare mutare pe care o face. În presă este prezentat de multe ori ca un lider slab, chiar dacă are calităţi reale de conducător. Dar de altă factură. La noi se confundă autoritarismul cu leadership-ul.Ce s-a schimbat în România? Unde a dispărut goana după popularitate a partidelor politice? Unde e puterea lui Iliescu din anii nouăzeci, care se baza doar pe sprijinul maselor? Ce s-a întâmplat cu partidele care îşi debarcau liderii lipsiţi de susţinere populară în anul 2000 (PNL îl părăseşte pe Constantinescu, PD îşi marginalizează fondatorul şi multe alte exemple).Tendinţa s-a schimbat odată cu Adrian Năstase în anul 2001. Adrian Năstase este modelul liderului lipsit de charismă, dar suficient de abil pentru a construi în jurul său o maşinărie de produs autoritate şi legitimitate. A folosit aparatul guvernamental pentru a ierta datorii, a distribui indulgenţe şi a milui cu bani de publicitate. şi-a îngenuncheat aproape toată presa în cei patru ani la Palatul Victoria. În sondaje, domina Năstase. Atotputernic. O popularitate artificială, construită cu migală în laboratoare, dar pusă la îndoială de scrutinul popular din 2004. Un castel de nisip s-a surpat. Dar a rămas modelul. Uşor modificat şi îmbunătăţit, el s-a răspândit cu mare viteză în noua coaliţie. Sunt câteva nume (uşor de ghicit) de oameni puternici, dar lipsiţi de sprijinul popular. Au în spate mari afaceri, maşini de făcut bani, o presă prietenoasă. Nimic nu-i tulbură. Spre deosebire de Năstase, par imuni la poziţiile din sondaje. Minimalizează sau discreditează sondajele. Ele nu contează. Nu vor pleca din scaunele lor decât atunci când nu vor mai avea încotro. şi speră să se eternizeze acolo. Între timp, plictisiţi, răspândesc fluturaşi cu portretul lor încoronat de steluţe galbene. Cum s-a devalorizat atât de mult popularitatea liderilor politici? Probabil sunt mai multe ipoteze, dar o să discut una dintre ele, care mi se pare mai plauzibilă. Dacă la începutul anilor nouăzeci, averile abia se făceau în România, după primul deceniu de tranziţie avem deja primii oligarhi sau sisteme oligarhice. Ei controlează bani, afaceri, părţi din bugetul de stat şi mass-media. Au putere şi influenţă. Liderii populari îi încurcă. Au nevoie de marionete. Dacă, Doamne-fereşte!, politicienii pe care îi susţin încep să se bucure de popularitate, e de rău. şi-o vor lua în cap. Trebuie înlăturaţi. Criteriul de performanţă unic este docilitatea. Trebuie să devină dependenţi. Dacă Tăriceanu ar fi fost acum pe primul loc în sondaje, fiţi siguri că nu mai era premier.Unii vor spune: "Dar vin alegerile. Nu mai e mult. Ce vor face?". Să nu fim naivi. Oligarhia financiară şi-a dat mâna peste graniţele politice. Nu mai e atât de important ce partid vine la putere. E important cine sunt oamenii care vor ocupa funcţiile cheie. Ei sunt acum pretutindeni. În toate partidele. Pregătiţi din timp, cultivaţi, fidelizaţi. Ei nu sunt susţinuţi de fosta securitate, cum se spune. Ea însăşi o fantomă, care ne va bântui mulţi ani de acum înainte. Fosta securitate are acum un alt chip: cel al marilor afaceri ilegitime.