Misteriosul Moş Crăciun din Kansas şi-a dezvăluit identitatea | adevarul.ro

Misteriosul Moş Crăciun din Kansas şi-a dezvăluit identitatea

Publicat:
Ultima actualizare:
0

A bătut timp de 26 de ani străzile din Kansas City, în seara de Ajun, împărţind trecătorilor bancnote de cinci şi zece dolari. Cu timpul, misteriosul Moş i-a surprins cu bancnote de 100 de

A bătut timp de 26 de ani străzile din Kansas City, în seara de Ajun, împărţind trecătorilor bancnote de cinci şi zece dolari.
Cu timpul, misteriosul Moş i-a surprins cu bancnote de 100 de dolari. Oamenii s-au mulţumit să primească darurile, dar nu şi-au bătut capul să afle cine e Moşul filantrop. Până zilele trecute, când şi-a dezvăluit el însuşi identitatea. Bolnav de cancer şi slăbit din cauza chimioterapiei, Moşul din Kansas a decis să se facă cunoscut. E vorba de Larry Stewart, un om de afaceri de 58 de ani, care a făcut avere în televiziunea prin cablu şi comunicaţii. De-a lungul acestor ani, Moş Crăciunul anonim a împărţit circa 1,3 milioane de dolari (un milion de euro). Povestea a început în decembrie 1979. Pentru a doua oară consecutiv, Larry Stewart fusese dat afară din serviciu cu o săptămână înainte de Crăciun. Pentru a-şi face curaj, a intrat cu maşina la un restaurant drive-in. "Era un frig năprasnic, iar fata care servea era îmbrăcată destul de subţire", îşi aminteşte Larry. I-a dat 20 de dolari şi i-a spus să păstreze restul. Fata a început să plângă: "Domnule, nici nu vă închipuiţi ce înseamnă asta pentru mine". Atunci, Larry Stewart a scos 200 de dolari şi a început să-i împartă celor care păreau mai nevoiaşi. A fost "cadoul de Crăciun pe care şi l-a făcut lui însuşi". De atunci, a repetat gestul timp de 26 de ani. În aprilie, medicii l-au diagnosticat cu cancer. A decis să iasă din anonimat, sperând ca povestea sa să inspire şi alte persoane cu bani. (A.O.)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite