Ministrul Justitiei - neinregimentat politic si avizat de Consiliul Superior al Magistraturii
0Uniunea Juristilor din Romania a organizat ieri simpozionul national cu tema "Proiectul de revizuire a Constitutiei si reforma justitiei", consacrat Zilei Justitiei, sarbatoare aflata la cea de a noua
Uniunea Juristilor din Romania a organizat ieri simpozionul national cu tema "Proiectul de revizuire a Constitutiei si reforma justitiei", consacrat Zilei Justitiei, sarbatoare aflata la cea de a noua editie. Participantii la simpozion au formulat o serie de propuneri vizand asigurarea de garantii suplimentare pentru independenta puterii judecatoresti si a Procuraturii. Astfel, s-a avansat ideea ca ministrul Justitiei sa nu mai aiba apartenenta politica, iar desemnarea sa sa fie conditionata de avizul prealabil al Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, s-a mai propus ca din Constitutie sa fie eliminata expresia "sub autoritatea ministrului Justitiei" in ceea ce priveste relatia dintre acesta si procurori. In comunicatul de presa remis redactiei de catre Uniunea Juristilor sunt mentionate deficientele existente in sistemul judiciar din Romania, respectiv: instabilitatea si incoerenta legislativa; caracterul neunitar al practicii judecatoresti; relatia defectuoasa cu mass-media; insuficienta asimilare a practicii Curtii de la Strasbourg, in conditiile in care principalul rol al justitiei este apararea drepturilor si libertatilor cetatenesti. In cadrul simpozionului au prezentat referate si interventii Ioan Muraru, Avocatul Poporului, Mihai Constantinescu, consilier prezidential, Joita Tanase, procuror general al Romaniei, Ioan Alexandru, secretar de stat in Ministerul Justitiei, Calin Zamfirescu, presedintele Uniunii Avocatilor din Romania, Theodor Mrejeru si Marin Voicu, magistrati la Curtea Suprema de Justitie s.a..























































