Ministrii de externe UE au inceput dezbaterile asupra finantarii extinderii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reuniti, la sfarsitul saptamanii trecute, in localitatea spaniola Caceres, ministrii de externe ai statelor membre UE au discutat, printre altele, despre finantarea extinderii UE. Discutiile,

Reuniti, la sfarsitul saptamanii trecute, in localitatea spaniola Caceres, ministrii de externe ai statelor membre UE au discutat, printre altele, despre finantarea extinderii UE. Discutiile, neoficiale, si-au propus mai mult o trecere in revista a pozitiei fiecarui membru UE fata de propunerea Comisiei Europene in acest sens. Sefii diplomatiilor europene au fost de acord, in principiu, asupra mentinerii calendarului extinderii: negocierile de aderare cu zece dintre cei 12 candidati ar urma sa se incheie la sfarsitul acestui an, urmand ca cei zece sa devina membri de facto ai Uniunii in 2004. Totusi, se pare ca tot mai multe state europene - Spania si Germania in primul rand - considera nerealist acest calendar. Din moment ce abia la inceputul anului candidatii primului val au deschis dosarul agricol (unanim considerat ca fiind cel mai dificil de negociat), pare destul de putin probabil ca acest dosar sa poata fi incheiat in 12 luni, cu atat mai mult, cu cat membrele UE nu au reusit sa-si formuleze inca o pozitie comuna asupra reformei politicii agricole comunitare. (Se doreste o reducere drastica a subventiilor acordate fermierilor). Ministrul german de externe, Joschka Fischer, a carui tara este cel mai mare contributor la bugetul comun (contributiile Germaniei la bugetul comunitar sunt considerabil mai mari decat subventiile primite de la Bruxelles) considera ca propunerile Comisiei privind finantarea extinderii (criticate de viitorii membri ca fiind "discriminatorii" si meschine") sunt prea costisitoare. Comisia propune, printre altele, ca noii membri sa primeasca, in primii zece ani de la aderare, doar jumatate din subventiile acordate statelor occidentale. Seful diplomatiei de la Berlin a explicat ca tara sa - al carei deficit bugetar a crescut in mod ingrijorator - nu-si mai poate permite sa plateasca atat de mult pentru agricultura comunitara (politica agricola comuna inghite jumatate din bugetul UE). De aceea, Germania va astepta mai intai sa vada in ce directie va merge reforma politicii agrare, inainte de a aproba finantarea extinderii. Olanda doreste chiar o conditionare formala a celor doua procese. Oricum, o dezbatere serioasa asupra finantarii extinderii nu va avea loc, dupa toate probabilitatile, inainte de luna octombrie a acestui an, dupa desfasurarea alegerilor in Franta (in mai) si in Germania (in septembrie). Interesele europene - tot mai divergente fata de cele americane O alta tema "fierbinte" pe ordinea de zi a discutiilor de la Caceres a fost relatiile cu Statele Unite. Ministrii europeni de externe au criticat "orientarea dura" a Washingtonului dupa 11 septembrie si au constatat ca, in momentul de fata, intre Statele Unite si Europa exista mai multe divergente decat puncte de vedere comune. Cei 15 nu sunt de acord cu politica americana in Orientul Mijlociu si resping punctul de vedere al administratiei americane referitor la "axa raului" - Iran, Irak si Coreea de Nord.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite