Ministerul Sănătăţii va primi peste 4,3 milioane de euro pentru măsuri care vizează controlul tuberculozei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto Arhiva
foto Arhiva

În următorii 3 ani, Ministerul Sănătăţii va primi de la Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei peste 4,3 milioane de euro pentru implementarea mai multor măsuri care vizează controlul tuberculozei în România, dar şi achiziţia unei părţi din medicamentele utilizate în tratamentul pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă (MDR).

Potrivit Ministerului Sănătăţii, combaterea tuberculozei reprezintă o prioritate de sănătate publică în România.

”Lupta împotriva tuberculozei continuă. Noul program de tranziţie «Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România» pentru care am obţinut finanţare externă urmăreşte îmbunătăţirea controlului tuberculozei în ţara noastră şi  vine în sprijinul intervenţiilor  prevăzute în Strategia Naţională de Combatere a Tuberculozei. La nivel naţional, urmărim asigurarea unui acces cât mai bun la diagnosticare şi tratanment pentru toţi pacienţii afectaţi de această maladie”, a declarat Sorina Pintea, citată într-un comunicat de presă.

Partenerii Ministerului Sănătăţii în cadrul  acestui program sunt  Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Romanian Angel Appeal, din partea societăţii civile.

Cu banii primiţi de la Fondul Global, va fi evaluată şi revizuită  Strategia Naţională de Control a Tuberculozei în România 2015 — 2020, dar  şi extinsă până în 2025. De asemenea, va fi revizuită legislaţia naţională pentru achiziţia de medicamente şi teste de diagnostic în vederea simplificării şi debirocratizării procedurilor.

În premieră, va fi elaborat Planul de bază pentru lanţul de  aprovizionare şi va fi definită metodologia pentru gestionarea stocurilor şi estimarea nevoilor de medicamente şi teste de diagnostic.

“Cea mai importantă activitate din acest proiect o constituie reforma serviciilor medicale pentru pacienţii TB în sensul de inversare a piramidei serviciilor medicale şi de acordare a acestora cât mai aproape de pacient. Vrem ca aceste servicii să nu se mai focuseze, ca până acum, pe spitalizarea pacientului, ci mai degrabă să fie acordate în regim ambulatoriu, prin medicul de familie, prin dispensarele de tuberculoză şi de ce nu – poate chiar la domiciliul pacientului. Pentru această activitate colaborăm cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a stabili noi criterii de spitalizare, noi criterii de acordare a serviciilor în ambulator, astfel încât până la finalizarea  proiectului să avem un nou sistem şi poate un nou mecanism de finanţare al acestor servicii”, a mai spus Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii

Anul viitor va fi realizat  un proiect pilot  care va avea la baza noua metodologie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite