Militarii americani mor si in Afganistan
06 soldati - ucisi dupa prabusirea unui elicopter
Sase persoane au murit, duminica, in urma prabusirii unui elicopter militar american in Afganistan, a anuntat Comandamentul Central american (CENTCOM). Elicopterul, un HH-60 Blackhawk al aviatiei americane, s-a prabusit duminica, in jurul orei 16,20 GMT (18,20 ora Romaniei), la nord de Ghazni (estul Afganistanului), in timpul unei misiuni. Nu exista supravietuitori. Accidentul nu a fost provocat de tiruri inamice, potrivit comunicatului dat publicitatii de CENTCOM.























































