Miliardarul american Soros, in fata justitiei franceze
Daca va fi gasit vinovat, e pasibil de inchisoare pana la doi ani si o amenda de mai multe milioane dolari
Celebrul financiar american de origine maghiara George Soros a comparut, joi, in fata unui tribunal din Paris, sub acuzatia de a fi efectuat operatiuni bursiere avantajoase beneficiind de informatii confidentiale. Afacerea este veche de 14 ani, timpul neobisnuit de indelungat necesar pentru finalizarea instructiei judiciare datorandu-se firelor deosebit de incalcite ale acestei afaceri, inclusiv numeroaselor comisii rogatorii internationale, care au desfasurat investigatii in Elvetia, Marea Britanie, Luxemburg, Olanda si insula Guernesay (un "paradis fiscal"). Este vorba de unul din cele mai mari scandaluri politico-financiare care au zguduit Franta in ultimele decenii si in centrul caruia se afla ingineriile financiare montate inca spre sfarsitul anului 1988, avand ca scop preluarea unei parti a actiunilor marii banci Societe Generale. Nationalizata in 1981, imediat dupa venirea la putere a presedintelui Mitterrand, banca a fost reprivatizata in 1987, de catre guvernul de dreapta condus de premierul (pe atunci) Jacques Chirac. Pionul acestui scandal a fost intreprinzatorul francez Georges Pebereau, care a incercat sa obtina pachetul majoritar la Societe Generale, fara a reusi insa (tot ceea ce a realizat fiind controlul doar a 10 la suta din capital). Intre timp insa, pretul actiunilor a crescut de mai mult de doua ori, ceea ce i-a adus lui Soros si altor catorva inculpati profituri de milioane de dolari. Beneficiind, asa cum li se imputa, de informatii confidentiale, din sursa guvernamentala, acestia au cumparat actiuni la un pret scazut, vanzandu-le apoi cu un castig substantial cand oferta de preluare a controlului bancii a devenit publica. Cu acel prilej, s-au ridicat semne de intrebare asupra rolului jucat de ministrul francez de Finante din acea vreme, Pierre Beregovoy, al carui sef de cabinet a si comparut in fata tribunalului corectional din Paris. De altfel, Beregovoy, asupra caruia atarnau si alte suspiciuni, avea sa se sinucida, in 1993, alte persoane implicate in aceasta afacere fiind amnistiate, in 1995, de Chirac, devenit, intre timp, presedinte. Acum, afacerea a rabufnit din nou. Chiar daca nu este figura centrala a scandalului, Soros (72 de ani), care neaga acuzatiile aduse, risca, in cazul cand va fi gasit vinovat, o pedeapsa de doi ani inchisoare si o amenda de mai multe milioane dolari. Este mai mult decat interesant ca, acum doar cateva zile, un studiu dat publicitatii la Budapesta si efectuat de Institutul pentru o Societate Deschisa, proprietate a lui Soros, incrimina - corect, nimic de zis - coruptia din Europa centrala si rasariteana, considerand-o "o problema serioasa si persistenta... care poate ridica obstacole in calea largirii Uniunii Europene". Rade ciob de oala sparta...






















































