Meteo: Toamna nu pleacă încă de la noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

Scăderea continuă a presiunii atmosferice a determinat reducerea în suprafaţă a depresiunii islandeze, coborâtă latitudinal, la două nuclee, unul foarte mic în nord-vestul Arhipelagului Britanic şi altul în zona Franţei şi în bazinul vestic al Mării Mediterane.

Totodată, locul acestei depresiuni este luat de un câmp de presiune atmosferică ridicată care va antrena o masă de aer foarte rece, arctic, peste restul continentului.

Şi la noi presiunea va scădea, dar circulaţia va rămâne sudică, aşa că vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu temperaturi maxime cuprinse între 9 şi 18 grade, şi minime, mâine dimineaţă, între 2 şi 10 grade, mai coborâte în depresiuni.

Cerul va fi variabil, iar dimineaţa, în zonele joase, îndeosebi din sud şi din est, se va produce ceaţă, posibil asociată cu burniţă.

Mâine

Cerul va fi mai mult noros în vestul şi în sud-vestul ţării, unde, temporar, va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi va ploua slab, pe arii restrânse, noaptea. Vântul va prezenta intensificări îndeosebi în Banat, Crişana şi la munte. Temperaturile maxime vor varia între 9 şi 18 grade. Dimineaţa se va produce ceaţă.

Poimâine

Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, mai ales în nordul, în centrul, în estul şi în sud-estul ţării. Noaptea, la munte, la peste 1.700 de metri altitudine, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi de ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în estul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 19 grade.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite