METEO În weekend, vremea se încălzeşte: temperaturi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii au anunţat că maximele din acest weekend vor fi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă
Specialiştii au anunţat că maximele din acest weekend vor fi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă

În acest weekend vom avea parte de o vreme frumoasă, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă. Maximele vor urca în unele zone chiar şi până la 12 grade, în timp ce minimele vor coborî până la -13 grade.

Sâmbătă, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în zona Carpaţilor Orientali, unde cu totul izolat va ninge slab, dar şi în regiunile nord-vestice şi nord-estice, unde însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă, arată Mediafax.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa între -13 grade şi 1 grad.

Şi în Capitală vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice mai ridicate decât în mod normal în această perioadă. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă va fi de -4...-2 grad.

Duminică, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil la senin, dar în a doua parte a intervalului se va înnora treptat în vestul, centrul şi nordul teritoriului, însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă. 

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiuni, pe litoral şi în Moldova şi 12 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între -11...-10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 5...6 grade în sudul Banatului şi al Crişanei.

În Bucureşti vremea va fi frumoasă, iar maximele vor urca până la 8 grade, în timp ce valorile minime vor coborî până la -5 grade. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite