Mehedinţi: Semnături false pe listele electorale
0Un severinean a depus două plângeri la BEJ Mehedinţi, după ce a a descoperit că pe listele unde apărea numele său şi al familie sale existau deja semnături, deşi soţia şi fiul său nu
Un severinean a depus două plângeri la BEJ Mehedinţi, după ce a a descoperit că pe listele unde apărea numele său şi al familie sale existau deja semnături, deşi soţia şi fiul său nu votaseră încă.
Constantin Dincă, din Dr.Tr.Severin, s-a prezentat la secţia de votare nr. 39, împreună cu soţia şi o angajată, pentru a-şi exercita dreptul de vot. Dacă în cazul angajatei, votul s-a efectuat pe o listă suplimentară, în cazul soţilor Dincă bărbatul a descoperit un fals grosolan. El a fost surprins de faptul că nu i s-a permis să semneze pe listele electorale după ce votase. "Preşedinta secţiei de votare mi-a spus că nu trebuie să semnăm, drept pentru care am părăsit secţia de votare. Ulterior am aflat că era obligatorie semnătura şi am sesizat BEJ Mehedinţi", a declarat Constantin Dincă.
Prima plângere înaintată BEJ face referire la refuzul comisiei de a-i permite să semneze pe listele electorale în dreptul numelui său. După numai câteva ore, Constantin Dincă s-a întors la secţia de votare, deoarece avea suspiciuni serioase că cineva ar fi semnat totuşi în locul său. Într-adevăr, pe lista electorală, unde este trecut împreună cu fiul său Adrian Constantin şi soţia Silvia, cetăţeanul a descoperit un fals grosolan. Din liste rezulta că el personal nici nu votase, deşi pe buletin avea aplicat autocolantul. În dreptul fiului său, care de fapt se află în Timişoara la studii, semnase altcineva, iar în dreptul soţiei apare o semnătură banală constituită din numele scris cu litere de tipar. Astfel a apărut cea de-a doua plângere formulată către BEJ.
Preşedintele BEJ Mehedinţi, Radu Boengiu, a declarat că va face cercetări pentru a stabili adevărul. "Deocamdată, nu vă pot spune decât că mă voi deplasa urgent la secţia de votare 39 şi voi verifica personal. Dacă ceea ce spuneţi este adevărat, preşedintele secţiei de votare va răspunde penal, mai ales dacă se va dovedi că este vorba de falsuri", a precizat preşedintele Boengiu.
Preşedintele secţiei de votare nr. 39, avocatul Ramona Lupu Firuleasa, a încercat să găsească o explicaţie puerilă, la incidentul petrecut sub nasul său. "După cum vedeţi sunt mai mulţi de Dincă pe listă şi probabil că din grabă a semnat altcineva în locul dumneavoastră, dar oricum se vede că aţi votat, aşa că nu ştiu de ce mai faceţi atâta scandal", a precizat preşedinta atunci când severineanul i-a cerut explicaţii.























































