Medic din Iaşi, fără drept de practică
Decizie în premieră în lumea medicală ieşeană. Colegiul Medicilor a retras dreptul de practică doctorului Adrian Ciornei. Fost şef de secţie la Spitalul de Neurochirugie din Iaşi, Adrian
Decizie în premieră în lumea medicală ieşeană. Colegiul Medicilor a retras dreptul de practică doctorului Adrian Ciornei. Fost şef de secţie la Spitalul de Neurochirugie din Iaşi, Adrian Cionei se face vinovat de "depăşirea competenţelor medicale" în cazul tratării unui pacient. "El nu avea competenţele necesare pentru a-i acorda asistenţă medicală lui Dănuţ Boghiu. Sancţiunea nu are totuşi nicio legătură cu moartea pacientului", a declarat Gabriel Dimofte, şeful Comisiei de disciplină din cadrul Colegiului medicilor Iaşi.





















































