Marko Bela respinge tentativele de a atasa UDMR unui partid din Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Nu avem nevoie ca partidele politice din Ungaria sa ne arate calea de urmat", a spus, sambata, la sedinta CRU de la Targu Mures, presedintele UDMR, Marko Bela. Independenta politica a Uniunii fata de

"Nu avem nevoie ca partidele politice din Ungaria sa ne arate calea de urmat", a spus, sambata, la sedinta CRU de la Targu Mures, presedintele UDMR, Marko Bela. Independenta politica a Uniunii fata de Budapesta, dar si fata de Bucuresti a fost tema centrala a raportului lui Marko, prezentat delegatilor Consiliului Reprezentantilor Unionali. "Nu avem vreme sa fim adeptii unui partid ungar. Trebuie sa fim maghiari in Romania", a afirmat Marko, respingand "tentativele unor colegi de a atasa UDMR" de o formatiune politica din Ungaria. El a criticat astfel, voalat, relatiile stranse pe care Blocul Reformist, o factiune radicala a Uniunii, le-a avut cu fostul partid de guvernamant din Ungaria, FIDESZ. Marko nu a ocolit in discursul sau nici cooperarea cu PSD, calificand drept pozitiv protocolul cu acest partid. "Nu trebuie sa depindem de alte formatiuni politice din Romania si Ungaria", a sustinut liderul udemerist. Dezideratul independentei maghiarilor nu poate fi atins prin izolare, ci numai prin cooperare cu partile romana si ungara: "Suntem sortiti pieirii daca nu intelegem ca avem nevoie de conlucrare cu guvernul si opozitia din Ungaria". Presedintele Marko Bela a afirmat ca, din datele "scurse" de la ultimul recensamant, numarul maghiarilor e in descrestere in Romania, ca si in Slovacia. Cauzele sunt, in opinia lui Marko, naturale, generate de scaderea natalitatii si cresterea mortalitatii, dar si de alta natura, cum ar fi emigrarea tinerilor si "asimilarea" minoritatii maghiare. "Suntem in ceasul al 12-lea. In urmatorii ani, se va hotari soarta acestei comunitati: ne va duce vantul departe sau vom reusi sa ne mentinem radacinile in pamant", a spus Marko. Solutiile pentru contracararea acestui fenomen sunt propulsarea economica a zonei vestice a Romaniei si, in special, a secuimii si atragerea tinerilor: "Nu e in interesul nostru sa educam oameni cu diploma pentru Ungaria". Blocul Reformist nu a renuntat la ideea separarii de actuala conducere a Uniunii. Daca, in urma cu trei luni, 9 deputati anuntau formarea aripii civice in cadrul grupului parlamentar al UDMR, un lucru similar s-a intamplat si la CRU. Primul pas a fost constituirea unei noi factiuni, crestin-nationala, condusa de deputatul Vekov Karoly. Apoi, presedintele Blocului Reformist, deputatul Toro T. Tibor, a anuntat unificarea celor doua factiuni intr-un Consiliu de Coordonare Civica, al carui scop este "punerea in practica a programului UDMR in spiritul traditiilor transilvane". Toro le-a spus ziaristilor ca acest Consiliu vrea sa redea CRU rangul si functia conferite de statut, acuzandu-l pe liderul CRU, senatorul Frunda Gyorgy, ca-si depaseste atributiile de moderator si ii dezinformeaza pe delegati.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite