Marko Bela: "Populismul lui Băsescu e şi pe placul maghiarilor"

Preşedintele UDMR, Marko Bela, consideră că, în anii '90, alternativa la dialogul politic cu reprezentanţii etniei sale era escaladarea violenţelor de stradă Unul dintre cei mai

Preşedintele UDMR, Marko Bela, consideră că, în anii '90, alternativa la dialogul politic cu reprezentanţii etniei sale era escaladarea violenţelor de stradă

Unul dintre cei mai longevivi lideri postdecembrişti, Marko Bela, este mulţumit când priveşte în urmă. Drepturile obţinute pentru minoritatea maghiară de-a lungul ultimilor ani au dovedit încă o dată eficienţa "politicii paşilor mărunţi". UDMR a aplicat-o cu succes în negocierile cu partidele româneşti, reuşind să-şi menţină influenţa asupra guvernului, din 1996 până acum. Marko Bela ne-a vorbit "La masa Adevărului" atât despre câştigurile şi planurile imediate ale Uniunii, cât şi despre modul în care se raportează la partenerii şi adversarii săi politici.

- Conduceţi UDMR din 1993. De unde aţi luat Uniunea şi unde aţi ajuns?

- În ceea ce priveşte UDMR, eu cred că s-a schimbat foarte mult. În '93, au existat două tabere, aproape egale. Am avut situaţii când două-trei voturi au decis de fapt în Consiliul Reprezentanţilor UDMR. Din acest motiv, am avut lupte interne extrem de dure. De peste 15 ani, nu mai avem astfel de situaţii interne şi majoritatea celor din UDMR susţine politica conducerii, ceea ce nu înseamnă însă că nu avem opozanţi. Totuşi, e o relativă linişte şi acest lucru este foarte important.

Încă din '96, când am intrat în guvern cu CDR, existau aceste lupte, aceste conflicte interne. În primii ani, '97-'98, s-a pus pe tapet problema rămânerii în guvern şi am avut o permanentă contestare a participării noastre la guvernare. Este adevărat că anumite grupări, între timp, au ieşit din UDMR şi au constituit mai multe asociaţii, societăţi civile, Consiliul Naţional Secuiesc, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, şi după aceea s-a ajuns la reînfiinţarea Partidului Civic Maghiar.

- E mai divizată maghiarimea decât acum 15 ani?

- Nu suntem mai divizaţi, fiindcă în anii '90 confruntările politice în cadrul Uniunii şi în cadrul comunităţii maghiare erau mult mai dure şi vizau o alternativă mult mai periculoasă, şi anume dacă poţi obţine anumite rezultate cu instrumente politice sau dacă trebuie să foloseşti nişte instrumente mult mai radicale. În acest moment, nici opozanţii noştri nu contestă, mare parte din ei, că de fapt, prin politică, prin Parlament, prin instrumentele guvernării, trebuie să încerci să obţii anumite rezultate. Există şi altfel de opinii radicale, de grupări, dar nu prea se evidenţiază.

În ceea ce priveşte starea comunităţii maghiare, am progresat extrem de mult, după părerea mea, în ceea ce priveşte drepturile individuale, utilizarea limbii materne. De atunci, am schimbat Legea învăţământului într-un sens pozitiv, Legea administraţiei locale, Constituţia. Am inclus în Constituţie dispoziţii privind dreptul la folosirea limbii materne în justiţie, în administraţie. Ceea ce n-am rezolvat şi nu se acceptă încă e ideea de drepturi colective, şi anume ca nu numai să ai o şcoală maghiară, dar să ai şi dreptul de decizie.

- Nu credeţi că acest lucru contravine principiilor europene?

- Toţi merg şi pe principiul subsidiarităţii. Dacă se acceptă acest termen de drept colectiv, şi deciziile trebuie să fie luate cât mai aproape de comunitatea care este interesată de decizia respectivă. Şi, după părerea mea, tot acolo ajungi.

- De ce a apărut Partidul Civic Maghiar, dacă maghiarimea este unită şi multe din problemele comunităţii au fost rezolvate?

- În primul rând, şi în cadrul comunităţii maghiare există opţiuni doctrinare şi opţiuni ideologice. Noi încercăm să le acoperim, dar e clar că nu reuşim în orice moment. Orice decizie a UDMR are şi o încărcătură doctrinară. Nu poţi lua decizii care să-i satisfacă şi pe cei de dreapta, şi pe cei de stânga, şi pe liberali, şi pe social-democraţi, şi pe creştin-democraţi. Deci, întotdeauna vor exista nemulţumiri. Nu poţi să ai o susţinere de sută la sută.

Întrebarea este dacă totuşi reuşeşti să ai un dialog şi cu cei nemulţumiţi, să ai un contact, să ai o colaborare şi cu ei. Destul de mult timp, noi am reuşit acest lucru, dar totuşi s-a conturat această grupare care n-a mai acceptat să aibă acest dialog în sânul UDMR. Ei au încercat, timp de 10 ani sau mai mult, să-şi impună opiniile, să se impună în UDMR şi, nereuşind acest lucru, au ajuns la concluzia că trebuie să încerce ceva în afara Uniunii.

- S-a speculat mult că ar fi vorba despre afaceri la mijloc, de interese financiare...

- Eu nu afirm - şi nici n-aş putea să fac aşa ceva - că în UDMR nu există oameni care nu au făcut afaceri. În general, eu aş zice că UDMR n-a fost mai ferită de astfel de tentaţii decât alţii. În UDMR, sunt politicieni - se ştie acest lucru - care fac afaceri, dar eu n-am simţit niciodată că ar exista grupuri de interese economice şi că, din acest motiv, ar exista o luptă politică între aceste grupări. Deci, motivele luptei politice nu sunt legate de interese economice.

În anii '90, confruntările politice în cadrul UDMR vizau o alternativă mult mai periculoasă, şi anume dacă poţi obţine anumite rezultate cu instrumente politice sau dacă trebuie să foloseşti nişte instrumente mult mai radicale.

Ceea ce am auzit, de mai multe ori, din partea celor care acum se organizează în afara UDMR este că ei n-ar avea acces la anumite resurse, la sumele de bani primite din Ungaria. Ungaria alocă o anumită sumă comunităţii maghiare din afara graniţelor. Aceste sume nu sunt destinate organizaţiilor politice, dar nu neg că reprezentanţii UDMR întotdeauna au avut o influenţă asupra distribuirii acestor sume, care sunt destinate şcolilor, instituţiilor culturale, presei, asociaţiilor civice şi vieţii culturale, educaţionale şi spirituale a maghiarilor.

Dar nu noi am împărţit banii. Am avut şi noi o influenţă, au avut şi alţii. Dar aşa grupuri de interese ca în partidele româneşti nu s-au conturat niciodată în UDMR. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu aş separa foarte sever afacerile de politică, dar e foarte greu.

- Se vorbeşte de ani buni despre relaţia dintre Viorel Hrebenciuc şi Verestoy Attila...

- Din punctul meu de vedere, relaţiile lor, mai ales pe vremea când PSD a fost susţinut în Parlament cu voturile noastre, au avut un interes politic. Viorel Hrebenciuc a fost, într-adevăr, politicianul din PSD care a avut un mandat, o răspundere pentru aceste relaţii. În rest, eu nu m-am ocupat de această chestiune. Vă spun sincer că nici nu ştiu dacă au afaceri împreună.

- Credeţi că preşedintele Traian Băsescu a sprijinit constituirea PCM, aşa cum s-a vehiculat?

- Ideea constituirii PCM există de câţiva ani. Au mai fost partide maghiare şi în anii '90, dar ele ori s-au aliat cu UDMR şi după aceea s-au contopit cu Uniunea, ori au dispărut. Au existat vreo trei partide maghiare. Dar după aceea, şi în '92, şi în '96, şi în 2000, a existat Partidul Independent Maghiar, care şi-a schimbat denumirea în Partidul Liber Democrat Maghiar, dar n-a reuşit să aibă nişte lideri autentici.

Ne-au luat câteva voturi întotdeauna. De exemplu, la Târgu Mureş, în 2000, am pierdut primăria din cauza lor. A existat şi un alt candidat maghiar, care a strâns vreo 700 de voturi. Nouă ne-au lipsit cam 170 de voturi... Din păcate, au avut o astfel de influenţă, dar în rest n-au reuşit să fie acceptaţi de o parte însemnată a comunităţii maghiare.

Ulterior, a apărut această intenţie de a înfiinţa Partidul Civic Maghiar. Ei au o pondere ceva mai mare, fiindcă sunt susţinuţi în mod direct de către domnul Laszlo Tokes. Acum, dacă i-a sprijinit Traian Băsescu, i-a sprijinit în mod indirect atunci când a dat o anumită importanţă primarului din Odorheiu Secuiesc, care e şi preşedintele PCM. L-a făcut mai vizibil şi a dat de înţeles că, de fapt, e în relaţii bune cu acest primar. El s-a şi folosit de această relaţie pentru a sugera tuturor că ar fi un prieten foarte apropiat al lui Traian Băsescu. De fiecare dată, a dat de înţeles acest lucru şi probabil i-a folosit.

- Se bucură Traian Băsescu de simpatie în rândul maghiarimii?

- Da, are o anumită susţinere. Nu toţi maghiarii îl simpatizează, dar are o anumită susţinere. Asta s-a văzut şi în cadrul referendumului. Atitudinea lui Traian Băsescu, populismul pe care-l foloseşte ori de câte ori e nevoie, e pe placul multora, nu numai al românilor, ci şi al maghiarilor. Omul de rând e dezamăgit de conducerea politică şi îi place oricine critică. Reţeta e simplă.

- Care este doctrina după care se ghidează UDMR?

- Răspunsul meu standard îl ştiţi - suntem membri în Partidul Popular European, ne-am definit ca o organizaţie de centru-dreapta. Ceea ce, după părerea mea, nu e o invenţie. Are un suport real.

Fiindcă, din punctul de vedere al programelor sau al dezideratelor, am susţinut nişte scopuri, nişte deziderate care, într-adevăr, pot fi considerate de dreapta sau conservatoare. Problema retrocedărilor, "restitutio in integrum", inclusiv abordarea problemei naţionale, abordarea drepturilor minorităţilor, abordarea indentităţii unei comunităţi, aceste deziderate au un accent de dreapta.

Deci, e o realitate că suntem de centru-dreapta, dar acest lucru ridică o serie de probleme, fiindcă în sânul comunităţii maghiare sunt angajaţi şi angajatori, există o populaţie rurală şi una urbană, sunt intelectuali şi agricultori, deci această comunitate e la fel de stratificată şi pluralistă ca restul societăţii. Trebuie să ai un răspuns pentru toţi.

- Etnicii maghiari sunt mai interesaţi de autonomie, de pildă, decât de pensii?

- E foarte interesant acest lucru. În orice sondaj, apare faptul că priorităţile comunităţii maghiare, cu anumite deosebiri, ar fi comparabile cu priorităţile majorităţii - probleme sociale, pensii, locuinţe, drumuri, infrastructură. Dacă ei sunt întrebaţi în legătură cu priorităţile UDMR, stabilesc o altă listă: autonomie, drepturile minorităţilor, utilizarea limbii materne. Dar este adevărat că, în fruntea listei priorităţilor, şi în cazul maghiarilor, figurează pensiile.

- Autonomia mai e posibilă în cadrul Uniunii Europene? Nu găsiţi că aceasta contravine conceptului comunitar?

- Eu nu cred că această construcţie comunitară s-ar baza pe o anumită idee de omogenizare a statelor Europei, nici în ceea ce priveşte organizarea administrativă a diferitelor ţări, nici în ceea ce priveşte problemele etnice. Nici nu e cu putinţă şi nici nu vrem ca ţări sau naţiuni să fie băgate în "patul lui Procust". Am vrea să se accepte că avem totuşi deosebiri, inclusiv în privinţa ordinii interne.

- Nu credeţi că ar trebui să fie acelaşi grad de autonomie la Galaţi, ca şi la Miercurea Ciuc, Craiova sau Odorheiu Secuiesc?

- Nu. Vedeţi, direcţia nu e greşită până la un anumit punct. Inclusiv preşedintele Traian Băsescu de foarte multe ori vine cu acest exemplu. Vrea autonomie, ceea ce e foarte bine. Atunci când afirmă că vrem acelaşi grad de autonomie, de exemplu la Miercurea Ciuc sau la Târgu Secuiesc ca şi la Caracal, până la un anumit punct are dreptate, dar după aceea greşeşte total.

Atitudinea lui Traian Băsescu, populismul pe care-l foloseşte ori de câte ori e nevoie, e pe placul multora, nu numai al românilor, ci şi al maghiarilor.

Descentralizarea trebuie să vizeze toată ţara, trebuie să dai cât mai multe atribuţii peste tot, în legătură cu instituţiile educaţionale, şcoli, sănătate şi tot ce ţine de viaţă, de dezvoltarea infrastructurii. Nu ştiu de ce decidem noi în guvern sau la Bucureşti ce şoală sau grădiniţă reparăm, ce drumuri, ce poduri trebuie să aibă o localitate. E treaba celor care trăiesc acolo.

În continuare nu se recunoaşte că în România sunt foarte multe zone care se confruntă cu nişte probleme aparte. Eu nu cred că moţii au probleme identice cu dobrogenii, cu aceia care trăiesc în zona Mării Negre.

- E vorba despre statul naţional...

- Acum, cu statul naţional ştiţi care este opinia mea - că noi nu mai avem un stat naţional, deşi avem această definiţie în Constituţie. Deja am depăşit bătălia de idei a statului naţional, am acordat minorităţilor anumite drepturi, am recunoscut anumite ipostaze.

- Vi se pare firesc, totuşi, ca în Odorheiu Secuiesc să nu ţi se ofere spre cumpărare un anumit produs pentru că nu cunoşti limba maghiară?

- Atunci când auzi aceste lucruri ai impresia că toată lumea, cei 20 de milioane de români, s-a dus în secuime să cumpere pâine şi nu li s-a dat. Se cunoaşte şi acolo limba română.

- Dar de ce sunt aceste bariere de comunicare?

- Eu am văzut că bucureştenii, de exemplu, vin cu plăcere acolo cu toate că staţiunile balneare sunt deocamdată într-o stare destul de proastă. Şi ei ştiu că limba română funcţionează acolo.

- Care au fost motivele pentru care staţiunile balneare au rămas în paragină? Este o zonă în care UDMR a avut un cuvânt de spus în ultimii ani...

- Trebuie să vă spun că în prima perioadă de când am fost în guvern sau aproape de guvern, începând cu '96, noi ne-am concentrat pe alte probleme - pe Legea învăţământului, pe Legea administraţiei locale, deci pe crearea unui cadru juridic pentru utilizarea limbii materne, pentru educaţia în limba maternă şi ani de zile acestea au fost priorităţile noastre.

În actuala guvernare o prioritate permanentă a fost dezvoltarea infrastructurală şi dezvoltarea zonelor respective, a Ţinutul secuiesc, şi nu numai. Dar îmi pun şi eu foarte des această întrebare pe care mi-aţi pus-o. A existat şi un dezavantaj în ceea ce priveşte suportul bugetar. Dacă am face o statistică am vedea că foarte puţini bani în plus au venit în acele judeţe, fiindcă a existat o împărţire a bugetului la administraţiile locale.

În ceea ce priveşte proiectele speciale, dezvoltarea infrastructurală, foarte puţini bani au venit în acele judeţe. A fost această mentalitate şi nici astăzi nu înţeleg de ce, că, în general, Ardealul nu are nevoie de bani. De parcă Ardealul ar primi din altă parte. Am văzut foarte bine acest lucru cu autostrada Bechtel. Nu mă refer la natura contractului, dacă a fost bine, dacă n-a fost bine, nu ne-am ocupat de această latură a lucrurilor. Pur şi simplu partenerii noştri, inclusiv preşedintele statului şi primul-ministru, n-au înţeles sau n-au vrut să înţeleagă că în acea parte a ţării e nevoie de o autostradă.

- Dar autorităţile locale de ce nu atrag fonduri pentru alte proiecte?

- Eu acum m-am referit doar la unul dintre motive, nu am zis că acesta este singurul motiv. Acolo au venit mult mai puţini bani de la buget faţă de ceea ce era nevoie. Celălalt motiv ar fi incapacitatea administraţiilor locale de a atrage fonduri, de a impune proiecte. De exemplu, mă bucur că "Nokia" a venit în Ardeal, lângă Cluj. Dar după informaţiile mele, au fost tatonări şi la Târgu Mureş, însă primarul de acolo n-a reuşit să aibă o ofertă atractivă.

În situaţii extrem de importante contează dacă ai ofertă, dacă eşti deschis. Noi, în 2004, am schimbat foarte mulţi primari şi practic am făcut o schimbare, inclusiv în Ţinutul secuiesc. Au venit oameni mai tineri, mai bine pregătiţi şi se simte deja efectul. E adevărat că a avut o influenţă şi contribuţia noastră, că depinde în mare mărusă şi de guvern.

- Un lider maghiar spunea recent că nu a atras investitori în oraşul său pentru a nu "româniza" zona. Cum vi se pare o asemenea argumentaţie?

- Vă spun sincer că e o prostie. Probabil că trebuie să se învingă şi astfel de temeri nefondate. Industrializarea zonei după '68 a fost folosită ca un instrument de schimbare a componenţei etnice a diferitelor localităţi. S-au înfiinţat nişte uzine, fabrici şi au fost aduşi acolo muncitori. Deci în comunism au existat astfel de mijloace, foarte eficiente, de a mişca toată populaţia. Dar nu numai Ţinutul secuiesc, ci toată ţara a fost bulversată - moldoveni la Timişoara, la Braşov. Oamenii au fost mişcaţi ca nişte trupe.

- Aţi crescut în Covasna la bunici. Cum trăiau românii cu maghiarii, se înţelegeau bine?

- Eu m-am născut şi am crescut în Târgu Secuiesc, un orăşel maghiar. Bunicii mei trăiau tot în Covasna, tatăl meu era de prin Baraolt şi mama mea de pe lângă Sfântu Gheorghe. Toată familia mea e din Covansa. Atunci limba română nu prea era prezentă, pentru că nu erau români în oraş. N-am o experienţă a convieţuirii din copilărie.

- Dar mai târziu când aţi mers la liceu, în adolescenţă, aţi simţit ostilitate din partea românilor?

- Efectele comunismului s-au simţit peste tot, dar probleme ale convieţuirii am trăit mai târziu, când eram student la Cluj, iar apoi în Târgu Mureş. Eu mi-am trăit viaţa înainte de '89, între scriitori, şi nu am avut relaţii prea strânse cu colegii mei români, dar ne respectam reciproc. Uniunea Scriitorilor la vremea respectivă era o instituţie extrem de importantă.

"Vadim Tudor - o variantă mai slăbuţă a lui Păunescu"

- Ce credeţi că s-a întâmplat în martie `90 la Târgu Mureş?

- Ştiţi foarte bine că atunci fosta Iugoslavie era foarte stabilă, era pace peste tot. La noi parcă s-a încercat declanşarea unui conflict interetnic, a unei situaţii asemănătoare celei din Iugoslavia.

- Era un fond preexistent tensiune?

- Era, fiindcă în comunism au fost suprimate, încetul cu încetul, şcolile maghiare, limba maghiară, şi atunci a venit şi o împotrivire din partea maghiarilor.

Corneliu Vadim Tudor e un pamfletar talentat, dar din păcate pe o cale absolut greşită. Laszlo Tokes e un revoluţionar autentic şi un politician foarte slab.

- Cum îl vedeţi pe Laszlo Tokes?

- E un revoluţionar autentic şi un politician foarte slab.

- Cred că multă lume e curioasă în privinţa unui lucru. Sunteţi membru al Uniunii Scriitorilor din România. L-aţi cunoscut pe Corneliu Vadim Tudor, aţi avut vreo legătură cu el, în cadrul Uniunii Scriitorilor, înainte de 1989?

- Nu l-am cunoscut, dar îl ştiam, bineînţeles. Am citit ce scria şi l-am considerat o variantă mai slăbuţă a lui Adrian Păunescu. Cam asta era relaţia. Deci reprezentantul autentic al unei linii respinse în totalitate de mine era Adrian Păunescu şi apoi am văzut că mai există şi Corneliu Vadim Tudor.

- Apreciaţi ceva din ce a scris liderul PRM?

- E un pamfletar talentat dar din păcate pe o cale absolut greşită. Dar are talent pamfletar. La vremea respectivă pentru mine rostul unui scriitor era să se împotrivească regimului, să reziste într-un anumit fel, prin poezie, prin mesaje ascunse incluse în beletristică. Uniunea Scriitorilor era o instituţie de care se temeau şi tovarăşii şi partidul. De foarte multe ori încercau s-o subordoneze.

După un anumit moment au şi reuşit acest lucru. E clar că scriitorii care au devenit clienţi de curte au fost respinşi de noi. Şi dacă era vorba de oameni talentaţi, am regretat că au existat astfel de persoane cu talent real dar care s-au pierdut.

- UDMR ar mai intra la guvernare cu PD-L, dacă se va pune această problemă după alegerile parlamentare?

- Deocamdată, primul deziderat ar fi să reuşim cât mai bine în alegerile locale. Noi, în acest moment, suntem în coaliţie cu PNL şi nu cred că ar trebui să ne gândim la alte formule. Ei sunt cei mai apropiaţi de noi, suntem împreună în guvern, dar ceea ce exclud în totalitate e PRM. În rest depinde de programe, de situaţie.

- Aveţi un partener de discuţie viabil în persoana premierului Tăriceanu în ceea ce priveşte descentralizarea?

- Eu cred că liberalii puteau să facă mai mult. Încă nu există niciun minister care să fi elaborat un astfel de proiect, fără a vorbi de punerea în practică a unei astfel de decizii. Mă refer în special la învăţământ. Administraţiile locale au o răspundere în legătură cu clădirile şcolilor. Ei le repară, ei răspund de dotare, dar în rest n-au niciun cuvânt de spus în legătură cu alte decizii legate de şcoală. Ceea ce nu e bine. În cadrul sănătăţii, la fel. Acolo s-au mai mişcat lucrurile, dar în continuare se decid în guvern o serie de lucruri care ar trebui să fie decise la faţa locului.

Poveste de viaţă

Când eram student în anul II la Cluj, s-a primit o dispoziţie ca ungurii să stea în camere doar împreună cu românii.

M-aţi întrebat de relaţia dintre români şi maghiari... Este o întâmplare nu prea plăcută, dar foarte instructivă. Întotdeauna venim cu ideea că omul de rând se înţelege cu celălalt, de pildă maghiarul cu românul. Omul de rând n-are interesul să fie în conflict cu celălalt, să există tensiuni în viaţa lui, dar de multe ori depinde şi de situaţia creată de factorul politic. Nu în sensul că politicienii se ceartă.

Eram student în anul II la Filologie, secţia maghiară-franceză, la Cluj, la căminul "Avram Iancu". Toamna când ne-am întors, s-au repartizat camerele şi aveam vreo patru-cinci colegi, tot de la secţia maghiară, cu care vroiam să stau în aceeaşi cameră. Ni s-a spus că nu se poate, că nu sunt locuri. Am făcut un întreg scandal. Un coleg român de la asociaţia studenţească m-a tras deoparte şi mi-a spus să nu mai insist că s-a primit o dispoziţie ca ungurii să stea în camere doar împreună cu românii.

Au fost şi camere de şapte-opt locuri. Ne-au lăsat acolo, dar au băgat şi doi băieţi români, cu de-a sila. Ei s-au simţit la fel de prost ca şi noi. Discutam în româneşte, în ungureşte... Foarte greu ne-am descurcat şi atunci mi-am dat seama că o regulă politică impusă e o prostie. Aceste reguli impuse au influenţă asupra unui om de rând şi pot strica relaţiile interetnice. La vremea respectivă, însă, nu am avut nimic cu băieţii români, nici ei cu noi, nu ne-am certat.

Cel mai redutabil adversar

Demagogia şi populismul ne-au luat în stăpânire pe toţi. Câteodată mi-e şi ruşine că accept această retorică, un anumit fel de populism.

Adversarul meu cel mai mare în acest moment este nivelul extrem de scăzut al discursului public şi politic. Nu avem o dezbatere intelectuală, reală, asupra acestor probleme. Demagogia şi populismul ne-au luat în stăpânire pe toţi. Nu ne foloseşte această retorică şi câteodată mi-e şi ruşine că accept această retorică, un anumit fel de populism.

Oamenii "din umbră"

În conducerea UDMR sunt mai mulţi din Târgu Mureş şi unii chiar ne reproşează asta, neînţelegând de ce sunt relaţiile atât de strânse între noi.

Am câţiva prieteni care-mi sunt şi colaboratori şi cu care am devenit apropiat în '90, la Târgu Mureş. În conducerea UDMR sunt mai mulţi din Târgu Mureş şi unii chiar ne reproşează asta, neînţelegând de ce sunt relaţiile atât de strânse între noi. Vă spun sincer, noi, la Târgu Mureş, în ianuarie, februarie şi martie '90 am văzut cu ochii noştri alternativele privind relaţiile interetnice, am văzut şi o altă soluţie, una care ne-a pus pe gânduri şi ne-a speriat - violenţa.

CARTE DE VIZITĂ

• s-a născut la 8 septembrie 1951, la Târgu Secuiesc
• filolog, poet şi traducător de limbă maghiară
• preşedinte al UDMR din 1993
• vicepremier din decembrie 2004 până în iulie 2007
• membru al Uniunii Scriitorilor din România (1978) şi al celei din Ungaria (1990)