Marilyn Monroe, în viziunea lui Andy Warhol | adevarul.ro

Marilyn Monroe, în viziunea lui Andy Warhol

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cel mai cunoscut reprezentant al curentului pop-art, Andy Warhol, a realizat, cu o matriţă creată de el, mai multe serigrafii cu chipuri ale celebrităţilor de la Hollywood. Printre cele care i-au fost model se numără şi mult mediatizata „păpuşă a Americii“, Marilyn Monroe. Astfel, 10 serigrafii cu chipul acesteia sunt expuse spre vânzare, până pe 20 august, la sala Dalles din Bucureşti.

Lucrăriile aparţin unui colecţionar român şi costă, în total, aproape 10.000 de euro. Ele pot fi cumpărate la pachet sau separat, pentru aproximativ 1.000 de euro bucata. Lucrările sunt inscripţionate cu seria ce atestă realizarea lor, după matriţa lui Warhol.

Artistul american Andy Warhol şi-a început cariera ca grafician de reclame şi executant de ilustraţii pentru jurnalele de modă. A continuat prin a decora vitrine ale unor importante magazine şi a fost remarcat destul de repede. Fiind apreciat, a început să frecventeze cercurile înalte ale societăţii şi să expună în cadrul unor importante jurnale de modă, iar mai apoi în galerii. În anii 1960 a început să folosească serigrafia şi tiparul fotomecanic, iar lucrările sale au devenit simboluri ale culturii şi civilizaţiei americane.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite