Maria Dinulescu, vedetă la 26 de ani
0Actriţa joacă rol principal în "California Dreamin'", care rulează în acest weekend la Cinema Pro Maria Dinulescu a intrat în atenţia publicului mai ales datorită frumuseţii sale şi
Actriţa joacă rol principal în "California Dreamin'", care rulează în acest weekend la Cinema Pro
Maria Dinulescu a intrat în atenţia publicului mai ales datorită frumuseţii sale şi a aerului de adolescentă inocentă, dulce, suavă, graţioasă şi zâmbitoare.
Tânăra actriţă, născută pe 2 mai 1981, a reuşit ca, imediat după absolvirea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" (la clasa exigenţilor profesori Sanda Manu şi Ion Cojar), să fie remarcată de regizori de teatru şi de film şi să "îşi intre în pâine" foarte repede. Astăzi, ea este pentru marele public identificată cu interpreta personajului Sidonia, din telenovela "Vocea inimii", difuzată de Antena 1. Dar înainte de acest moment, Maria a avut parte şi de alte succese în cariera ei aflată la început… Printre altele, ea a avut norocul să fie distribuită alături de Rutger Hauer (în "Camera ascunsă") şi într-un rol în care să-l aibă ca partener pe Oliver Martinez în filmul "Pasiune şi destin" (regia Katja von Garnier). Prestaţia sa a fost apreciată de critica de peste hotare, tânăra actriţă primind deja două propuneri de a fi impresariată în Statele Unite ale Americii. Pentru cinefilii care o văzuseră deja în rolul principal din scurtmetrajul "Trafic" al regizorului Cătălin Mitulescu (altă producţie premiată la Cannes), acest lucru nu a fost surprinzător, ci mai degrabă o confirmare a faptului că generaţia foarte tânără de actori are deja o nouă stea.
Maria Dinulescu nu pune mare preţ pe faptul că natura a fost atât de generoasă cu ea. Şi nu este vorba despre faptul că a fost înzestrată cu talent, deşi fără el n-ar fi ajuns atât de rapid în vârful piramidei, ci despre frumuseţea ei specială şi naturală, de ingenuă, de divă lipsită de orice artificiu la modă. Maria e de părere că fizicul nu prea are importanţă atunci când îţi doreşti să faci bine o meserie în care ţi se poate cere ca, pentru un rol, să te îngraşi, să te urâţeşti, să renunţi la feminitate numai ca să te identifici cu un anume personaj. Tânăra actriţă recunoaşte că a jucat în filme roluri de ţigancă, vânzătoare de sucuri, ţărancă, vatmaniţă, prostituată. Şi a făcut-o cu plăcere, considerând că acestea au fost provocări reale, că aşa arată cât ţine să fie o actriţă de compoziţie, nu una care să reprezintă genul "Glamour", cu bucle aranjate, rochii elegante şi decolteuri ameţitoare.
E fericită că a lucrat cu Nemescu
Maria Dinulescu îşi iubeşte meseria pe care şi-a ales-o la 18 ani, vârstă la care a şi intrat dintr-un foc la universitate, deşi admite sincer că "iubirea" asta te poate pune adesea în multe situaţii ciudate. La filmările pentru telenovela "Vocea inimii" şi-a zdrelit genunchii, aruncându-se la picioarele iubitului ei, pentru că aşa a considerat că ar trebui să facă personajul ei.
Apoi a trebuit să turneze o scenă ecvestră, iar ea nu călărise niciodată. Nu îi este frică de cai, ci de înălţimi! Şi totuşi, din profesionalism, a făcut-o şi pe asta… Cu emoţii, dar a reuşit să-şi depăşească temerile de dragul profesiei… Maria a mai cochetat cu telenovele, ea interpretând un rol principal şi în "Păcatele Evei", difuzată de postul Acasă TV. Dar… nici rolurile din teatru nu le neglijează, aşa că ea poate fi văzută în "Albă ca zăpada" la Teatrul "Ion Creangă" sau în "Edmond", la Teatrul de Comedie. Cel mai recent rol, cel al Monicăi, din pelicula "California Dreamin'" i-a adus deopotrivă bucurie, durere şi acum, după Festivalul de la Cannes, din nou bucurie… Durerea este provocată de tragica dispariţie a regizorului Cristian Nemescu şi a inginerului de sunet Andrei Toncu într-un accident de circulaţie în toamna anului trecut. Fericirea este legată de norocul de a fi apucat să lucreze cu doi tineri extrem de talentaţi, înainte ca ei să "plece" în lumea umbrelor, şi de faptul că pelicula a fost apreciată şi a primit la Cannes premiul "Un Certain Regard".
Cristi Nemescu a fost foarte puternic în decizia lui de a mă avea ca interpretă a Monicăi. Mi-a oferit toată încrederea şi lumea unui personaj la care ţinea foarte mult. La rândul meu, am avut o discuţie cu el în care i-am mărturisit că acest proiect vreau să fie unul cât mai profi posibil şi că îmi doresc ca el să fie relaxat şi liniştit pe platou din punctul meu de vedere, pentru că eu am înţeles ce îşi doreşte cu acest personaj.
Maria Dinulescu
California Dreamin' (nesfârşit)
Regia: Cristian Nemescu
Cu: Armand Assante, Răzvan Vasilescu, Jamie Elman, Maria Dinulescu, Ioan Sapdaru, Andi Vasluianu, Alex. Mărgineanu, Gabriel Spahiu, Cătălina Mustaţă
California Dreamin' este povestea îndelung-aşteptatei sosiri a americanilor în România, după 55 de ani de speranţe deşarte.
Ca urmare a situaţiei din provincia Kosovo, în 1999, NATO a lansat o serie de atacuri aeriene împotriva Serbiei. După câteva săptămâni de bombardamente, NATO a decis că e imperativ să instaleze la sol un sistem radar, iar România, prin învecinarea sa cu Serbia, a fost considerată locaţia ideală pentru tranzit. Guvernul român a fost de acord, iar a doua zi echipamentul radar a fost transportat din Turcia în Portul Constanţa. De aici, radarul a fost preluat de un tren păzit de soldaţi americani, alături de câţiva militari români, şi trimis către graniţa cu Serbia. Din cauza situaţiei excepţionale, autorităţile n-au mai avut timp să obţină actele necesare transportului, ci doar aprobarea verbală a guvernului.
La scurt timp după sosirea în România, americanii întâmpină primul obstacol: locomotiva trenului care transporta radarul este în reparaţii, iar românii trag de timp, încercând să mascheze momentul printr-o primire călduroasă. Drumul lui trece prin Căpâlniţa, un sat tipic românesc, în care şeful de gară este implicat în furtul mărfurilor din trenurile care tranzitează gara sa, şi unde muncitorii singurei fabrici din zonă sunt în permanenţă în grevă. Soldaţii americani leagă prietenii cu adolescentele românce, iar fiica lui Doiaru, şeful de gară, Monica (Maria Dinulescu), se îndrăgosteşte de unul dintre soldaţii americani, spre disperarea lui Andrei, colegul ei de clasă care o iubeşte în secret. Monica nu ştie niciun cuvânt în engleză, dar asta n-o împiedică să flirteze cu David. Între timp, căpitanul Jones încearcă să-l convingă pe Doiaru să lase trenul să plece, dar se loveşte de dispreţul profund al acestuia faţă de politica violentă şi intruzivă a Statelor Unite.























































