Marea Britanie reia acordarea vizelor pentru intreprinzatori

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasada Britanica la Bucuresti va relua de la 1 septembrie 2004 acordarea vizelor pentru intreprinzatori in cadrul Acordului de Asociere la Comunitatea Europeana (ECAA). Ca urmare a introducerii

Ambasada Britanica la Bucuresti va relua de la 1 septembrie 2004 acordarea vizelor pentru intreprinzatori in cadrul Acordului de Asociere la Comunitatea Europeana (ECAA). Ca urmare a introducerii unor noi proceduri, la recomandarea Ministerului de Interne de la Londra, toti solicitantii de vize ECAA vor fi rugati sa se prezinte la un interviu la Ambasada Britanica, numai pe baza unei programari. Cei care au depus dosar de aplicare inainte ca schema de vize ECAA sa fie suspendata trebuie sa aiba in vedere faptul ca ar putea sa fie chemati la un interviu la ambasada. Ei vor fi contactati in timp util de un lucrator al sectiei de vize pentru o programare. Pentru a permite sectiei de vize sa poata prelucra cat mai repede cererile primite, Ambasada roaga respectuos aplicantii sa nu mai contacteze personalul sectiei pentru a verifica stadiul in care se afla cererile depuse anterior. Conform recomandarilor din raportul Ministerului de Interne de la Londra, Ambasada Britanica a primit instructiuni noi si o mai stricta interpretare a regulilor de acordare a vizelor ECAA. Solicitantii care indeplinesc criteriile ECAA si care vor sa se stabileasca in Marea Britanie pentru afaceri sau pentru a incepe o afacere pe cont propriu vor fi bineveniti in continuare. Noile reglementari vor ajuta la identificarea persoanelor care nu indeplinesc criteriile amintite sau care incearca sa le ocoleasca. Marea Britanie a suspendat acordarea de vize pentru cetatenii romani si bulgari in 30 martie, in urma scandalului privind procedurile de verificare a dosarelor de viza. Ulterior, a fost reluata acordarea de vize pentru toate categoriile de solicitanti, cu exceptia intreprinzatorilor care cereau vize ECAA.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite