Marea Aral, salvată de o femeie

Întinderea de apă de la frontiera dintre Uzbekistan şi Kazahstan îşi regăseşte contururile graţie eforturilor unei fiice de pescar În mai puţin de 30 de ani, Marea Aral, cu o

Întinderea de apă de la frontiera dintre Uzbekistan şi Kazahstan îşi regăseşte contururile graţie eforturilor unei fiice de pescar

În mai puţin de 30 de ani, Marea Aral, cu o suprafaţă de 66.000 de kilometri pătraţi, a secat în mare parte, oceanologii şi geografii fiind sceptici în privinţa revenirii ei la normal. Astăzi însă, miracolul s-a produs: marea se reîntoarce între vechile maluri. Cea care a iniţiat această "renaştere" este o femeie pe nume Zhannat Makhambetova.

Pe vremea când Marea Aral (considerată o oază în deşertul animat doar de vapoarele din portul Aralsk) se bucura de un bun renume în privinţa bogăţiilor naturale, apele sale au început să se retragă dramatic. Era la începutul anilor '70, iar cauza dispariţiei acestora a constituit-o un sistem de irigaţii sovietic prost gândit, menit să intensifice culturile de bumbac şi de orez, prin intermediul căruia primeau apă constant câmpiile de pe malurile fluviilor Syr Daria şi Amou Daria, principalele cursuri care alimentau marea.

Astfel că apele acesteia s-au redus de la 60 de kilometri cubi pe an, în 1950, la 1,3 kilometri cubi, în 1986, coastele sale retrăgându-se cu 80 km, lăsând vapoarele şi bărcile să "plutească" pe o întindere… de nisip. Suprafaţa mării s-a divizat în două, iar perioada de secetă dintre 1975 şi 1985 a agravat situaţia.

ONU şi diguri dărâmate

La originea revenirii nesperate şi spectaculoase a Mării Aral se află Asociaţia de pescari Aral Tenesi, reprezentată de o femeie simplă, Zhannat Makhambetova. În 1977, în faţa catastrofei marine, tatăl său a părăsit regiunea pentru a merge la pescuit pe lacul Balkah din estul ţării, refuzând să-şi ia familia cu el. La vremea aceea, Zhannat avea doar 10 ani. Mai târziu, ea şi-a început misiunea de militantă, cu scopul de a atrage atenţia autorităţilor că este cazul să se implice în remedierea dezastrului căruia îi căzuse victimă marea copilăriei sale.

Eforturile tinerei nu au rămas fără ecou, astfel că, la un moment dat, faima devotamentului său pentru "cauza mării" a ajuns până la Organizaţia Naţiunilor Unite. Drept urmare, în 1989 a început construcţia unui dig între cele două bazine marine, ce ar fi urmat să împiedice apele fluviului Syr Daria să se "piardă" în sud. Dar lucrările s-au oprit în 1991, din cauza evenimentelor provocate de dizolvarea URSS. Acestea au fost reluate cinci ani mai târziu, ca urmare a eforturilor depuse de aceeaşi curajoasă fiică de pescar.

Şi miracolul s-a produs: marea s-a "umplut" la loc. Până în 1999, când o furtună puternică a distrus digul. În acel an, guvernul din Kazahstan a semnat un acord cu Banca Mondială, obţinând 85 milioane de dolari care au permis reconstruirea unui baraj mult mai solid. Întregul ansamblu a intrat în funcţiune în 2005, astfel că marea s-a "umplut" din nou.

În 2006, pescarii au prins în năvoadele lor peste 2.000 tone de peşte, în locul unde altădată nu mai exista decât o întindere dezolantă de nisip. O a doua fază a "renaşterii" Mării Aral prevede construirea unui alt dig, pentru bazinul Aralsk, menit să amplifice debitul apelor fluviului Syr Daria. În 2011, Aralsk urmează să redevină port. "O catastrofă ecologică nu este niciodată ireversibilă, dacă există voinţa de a o remedia", a susţinut mereu Zhannat Makhambetova.