Mandat de patru decenii pentru colonelul Gaddafi

Elita care conduce Libia consimte la reforme. Sistemul politic ar putea supravieţui dacă produce rezultate economice pentru tinerii revoltaţi de sărăcia unei ţări foarte bogate

Elita care conduce Libia consimte la reforme. Sistemul politic ar putea supravieţui dacă produce rezultate economice pentru tinerii revoltaţi de sărăcia unei ţări foarte bogate

Colonelul Mu'ammar al Gaddafi a celebrat cu pompă cele trei decenii de când a lansat "Cartea Verde", ideologia pe care îşi bazează de aproape 40 de ani domnia asupra Libiei. Briliantul fiu Saif încearcă însă o serie de reforme economice care să modernizeze ţară - eventual să salveze şi regimul, despre a cărui moştenire nu vorbeşte.

Mult timp un paria al Occidentului pe care îl sfida şi ameninţa, omul-forte care conduce Libia "populară" face doi paşi înainte şi unul înapoi spre Vest. Pe 1 septembrie 1969, grupul de militari condus de un tânăr beduin şcolit în Marea Britanie ocupa postul de radio din Benghazi şi începea un nou capitol din istoria ţării, sub sloganul "socialism, unitate, libertate". După 37 de ani, excentricul colonel încă mai ameninţă cu moartea inamicii revoluţiei sale.

Schimbare de faţă

La aniversarea celor trei decenii de regim bazat pe o "constituţie" revelată, Gaddafi a renunţat la gărzile feminine dotate cu Uzzi şi la cortul pe care l-a cărat şi la Belgrad, pentru o sală de conferinţe modernă şi o tele-discuţie cu prestigioşi universitari anglo-saxoni - preferabil de stânga, precum Anthony Giddens, ideologul laburismului britanic. "Fratele lider" şi-a păstrat doar credinţa că "democraţia participativă" libiană este superiorioară democraţiei reprezentative occidentale.

La 2 martie 1977, Gaddafi finaliza "A treia teorie universală", cu soluţia: partidele promovează corupţia, iar alegerile sunt o farsă. Regimul Gaddafi a creat, în schimb, mii de "comitete populare" în fabrici, şcoli sau spitale, apoi la nivel de district şi regiune. La vârf se află Consiliul de Comandă al Revoluţiei, prin care colonelul şi clanul la putere conduc întregul sistem - un hibrid de capitalism şi socialism, cu specific islamic. Jamahiriya ("stat al maselor") libiană are, de pildă, propriul calendar, bazat pe moartea Profetului; dar Tripoli a reprimat cu succes orice mişcare islamistă. De altfel, în pofida declinului economic şi a arbitrariului, nimeni nu mişcă în front.

Occidentul a trădat

Până acum, populaţia punea dificultăţile economice pe seama sancţiunilor internaţionale impuse Libiei. După ce Tripoli a despăgubit cu miliarde de dolari familiile victimelor atentatului de la Lockerbie şi a renunţat la înarmarea nucleară, ONU a ridicat sancţiunile. Prosperitatea întârzie. Gaddafi acuză din nou Occidentul că nu a recompensat Libia pentru conversia politicii externe, prin transformarea programului nuclear militar într-unul civil şi alte investiţii. Deci nu mai poate da Libia ca exemplu Iranului sau Coreei de Nord. Invers, disidenţa libiană acuză Occidentul că este mai interesat de noile oportunităţi de afaceri cu petrol libian decât de reducerea la tăcere, mai departe, a oponenţilor regimului.

Libia are o politică deschisă faţă de companiile străine. Libia oferă stabilitate şi invită toate statele din lume să investească.
Baghdadi al - Mahmoudi
premierul libian

Cartea verde, ediţia revizuită

Mult timp, Libia a fost ruptă de lume. Presa reproducea doar opiniile oficiale, iar elevii mergeau la şcoală ca să înveţe asamblarea puştilor. Acum, peste jumătate din cei şase milioane de libieni au sub 20 de ani şi cer de muncă. Premierul reformist a anunţat concedierea a sute de mii de angajaţi ai statului, pentru a reduce cheltuielile bugetare şi pentru a stimula sectorul privat.

Doctorand part-time la London School of Economics, Saif al-Islam Gaddafi (35 de ani) doreşte modernizarea rapidă a economiei libiene. Viziunea noii gărzi, reprezentate de cel de-al doilea fiu al colonelului, nu mai are legătură cu pan-africanismul: "Libia oferă pace şi stabilitate şi invităm toate statele din lume să investească în ţara noastră."

Libia are 2000 de kilometri de coaste mediteraneene, cu nisipuri albe şi ape turcoaz, dar nu şi industria turistică din Turcia. Miile de absolvenţi libieni şi-ar putea găsi de lucru în noile hoteluri. Consultanţii străini ai Guvernului au găsit însă o populaţie şi o ţară cu un nivel total neadecvat globalizării la care se conectează ţara. Sistemul legal este ca şi inexistent, iar majoritatea drumurilor sunt nepavate. Şi nimeni nu poate vorbi de vreo reformă politică. Occidentalii recomandă doar liberalizarea; disidenţa libiană speră ca aceasta să ducă unde visează ei.