"Mandarinul" Sorin Oprescu castiga 3.000 de dolari pe luna din cumul de functii
0Initiatorii proiectului legii spitalelor ii caracterizeaza pe cei care se opun modificarilor propuse drept "mandarini ai lumii medicale", adica aceia care "acumuleaza in mod absolut parghiile de
Initiatorii proiectului legii spitalelor ii caracterizeaza pe cei care se opun modificarilor propuse drept "mandarini ai lumii medicale", adica aceia care "acumuleaza in mod absolut parghiile de putere, profesionale si administrative". Deputatul PNL, Sorin Paveliu, unul dintre initiatorii schimbarii, considera ca atitudinea manifestata de reprezentantii Consiliului National al Rectorilor si ai Asociatiei Spitalelor "denota faptul ca proiectul de lege pune degetul pe rana, atingand in cel mai inalt grad interesele unui grup de persoane care se vede confruntat cu perspectiva de a fi obligat sa opteze intre mai multe functii care, cumulate, genereaza una din cele mai importante stavile in incercarea de a introduce o coerenta economica in functionarea sistemului sanitar". Paveliu afirma ca un prototip de "mandarin medical" este Sorin Oprescu, care primeste lunar de la toate institutiile care-l retribuie o indemnizatie de peste 3.000 de dolari. Dupa retragerea de catre noul ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a proiectului legii spitalelor, deputatii PNL Sorin Paveliu, Cristian Busoi, senatorul PNL Mircea Cinteza si deputatul PD Cristian Radulescu au depus initiativa parlamentara de modificare a legii.