Lumea post-Saddam

Bombele si rachetele ce vor cadea asupra Irakului nu vor arunca in aer doar regimul lui Saddam Hussein, ci si lumea asa cum o stiam pana la izbucnirea acestui razboi. Trei institutii majore - ONU,

Bombele si rachetele ce vor cadea asupra Irakului nu vor arunca in aer doar regimul lui Saddam Hussein, ci si lumea asa cum o stiam pana la izbucnirea acestui razboi. Trei institutii majore - ONU, NATO si UE -vor suferi schimbari importante. Razboiul din Irak, cel putin in faza sa fierbinte, va avea o durata mai degraba de ordinul zilelor. Dupa valul de bombardamente, americanii vor ocupa Bagdadul, dupa care irakienii insisi se vor rascula impotriva dictatorului Saddam Hussein. Din acest punct de vedere, in Irak lucrurile sunt mult mai simple fata de ceea ce se va intampla in restul lumii. Creata dupa al doilea razboi mondial, ONU si-a dovedit din plin utilitatea in vremea razboiului rece. Dupa prabusirea comunismului, Organizatia Natiunilor Unite a ramas pe un plan cu totul secundar in relatiile internationale. In numeroasele ocazii de dupa 1990 in care lumea avea nevoie de consens, dreptul de veto acordat celor 5 membri permanenti ai Consiliului de Securitate - SUA, Marea Britanie, Franta, Rusia si China - si care a tinut lumea in echilibru in timpul razboiului rece, a blocat pur si simplu functionarea ONU. Fie ca a fost vorba de Orientul Mijlociu, fie de Iugoslavia lui Milosevici, fie de Irakul lui Saddam, cei 5 membri permanenti din ONU nu au fost capabili de unitate. Faptul ca SUA au inceput razboiul cu Irakul ignorand practic ONU da o lovitura cumplita unei organizatii care, la urma-urmelor, functioneaza in cea mai mare parte chiar pe banii Americii. NATO, organizatia militara a democratiilor occidentale, creata in 1949 pentru a face fata pericolului sovietic, s-a sfaramat politic in fata conflictului irakian. Daca in Afganistan NATO a raspuns instantaneu si in unanimitate solicitarii americane, in cazul Irakului, tocmai fiindca era vorba de o solicitare americana, nici macar nu s-a mai pus problema unei interventii comune. Numai dupa mari presiuni, interventii si un artificiu administrativ NATO a admis un sprijin formal pentru Turcia - tara membra a Organizatiei - impotriva unui ipotetic atac al Bagdadului. La randul ei, Uniunea Europeana s-a fracturat in mai multe bucati. Exact atunci cand lumea avea nevoie ca UE sa se dovedeasca motorul global care sa permita rezolvarea crizei irakiene, exact atunci Uniunea s-a gripat. Franta, Germania si Belgia s-au opus Marii Britanii, Spaniei si Italiei. La randul lor, candidatii din Est - Polonia, Cehia, Ungaria - au aruncat peste bord recunostinta pentru ajutorul financiar si politic substantial primit din partea Germaniei in ultimii 12 ani si s-au raliat pozitiei americane. Fumul razboiului irakian se va imprastia rapid. Ceata care a acoperit lumea de astazi, incetinindu-i mult functionarea, se va risipi mult mai greu. Formal se va bandaja relatia transatlantica. Americanii vor sta iarasi la aceeasi masa cu francezii si germanii. Dar nu formalismul trebuie sa impinga lumea in secolul XXI. Prestigiul ONU a fost grav afectat si, fara schimbari majore si vointa politica a principalilor actori, el nu va avea cum sa fie restabilit in mod real. NATO va continua, formal, sa existe. Vom continua sa-l primim la Bucuresti cu mare cinste pe secretarul general, lordul Robertson, care va fi urmat in functie de Aznar sau Tony Blair. Anul viitor, steagul Romaniei va fi ridicat alaturi de cel al vechilor membri la sediul Aliantei din Bruxelles. In paralel cu NATO, apare insa un sistem de aliante cu totul nou, care nu mai are de-a face cu vechea organizatie. Statele Unite raman alaturi cu Marea Britanie, dar si cu aliatii latini, Spania, Portugalia, Italia, si toate statele din Est, inclusiv Romania. De partea cealalta apare o alianta a Frantei, Germaniei si Rusiei. Diferentele mari intre noii aliati si lipsa cadrului institutional fac insa putin operationale aceste aliante. Si asta intr-un moment in care lumea are nevoie mai mult ca oricand de maximum de eficienta pentru a face fata amenintarilor secolului XXI: terorism, trafic de tot felul la scara globala. Bulversarile lumii de astazi nu sunt cauzate de razboiul din Irak. Mai degraba acesta a fost pretextul in izbucnirea unei crize ce mocnea de mai multa vreme. De la caderea comunismului incoace, lumea a parcurs un drum lung, dar insuficient consolidat. Astfel, Statele Unite nu au avut cum sa se pregateasca pentru a fi singura superputere a lumii si a-si fi siesi echilibru in relatiile internationale. Uniunea Europeana, la randul ei, a trecut prin transformari inimaginabile si poate ca parintii Europei de maine, Kohl si Mitterrand, au incercat sa faca lucrurile mult prea rapid, comprimand prea mult totul la scara micilor lor vieti. Pe marginea crizei irakiene, printr-un joc al intamplarii, a aparut o constelatie nefericita de lideri ai lumii. Supararile pe teme de politica externa s-au transformat in suparari personale. Interesul national si general a fost sacrificat de dragul orgoliului. Asa au aparut incompatibilitati de genul Schroeder - Bush sau Chirac - Blair. Este o situatie noua, un accident al democratiei pe care, pana la urma, prin votul liber si numarul limitat de mandate tot democratia il va rezolva. Disparitia pericolului direct al comunismului a dus, se pare, si la disparitia reflexului pentru cadrul multilateral. Razboiul din Irak si epoca post-Saddam arata ca lumea de astazi are o generatie de oameni politici insuficient pregatita in fata amenintarilor secolului XXI. Romania este un martor mut al acestor evenimente. Speram ca, o data cu intrarea in NATO, drumul nostru spre prosperitate si democratie sa fie mai simplu, mai drept. In realitate, se pare ca vom continua echilibristica in politica externa intre pozitia de tara europeana si alianta cu America la care am aderat neconditionat.