Louis de Funès, „omul cu 40 de feţe pe minut”
0Prima poreclă pe care a primit-o marele actor francez a fost inspirată de mimica ieşită din comun. Seria de filme „Jandarmii”, care l-a consacrat pe Louis de Funès, e distribuită în februarie împreună cu ziarul „Adevărul” şi revista „Adevărul magazin de duminică”.
Cele şase filme ale seriei, „Jandarmul din Saint Tropez", „Jandarmul la New York", „Jandarmul se însoară", „Jandarmul la plimbare", „Jandarmul şi extratereştrii" şi „Jandarmii şi jandarmeriţele" sunt oferite la pachet, împreună cu un box de colecţie gratuit, pentru a vă facilita depozitarea DVD-urilor, iar totul costă doar 24,99 lei.
Louis de Funès, botezat Louis Germain David de Funès de Galarza, s-a născut în 1914 în Franţa şi a dovedit un interes pentru activităţile artistice încă din copilărie. În şcoală a pictat, iar mai târziu a renunţat la cursuri şi a cântat jazz într-un bar din Paris.
Primul film în care a apărut a avut premiera în 1945, însă, după cum povestea chiar el, a avut ghinionul să aştepte aproape 20 de ani şi să joace în peste 80 de pelicule până să primească un rol principal şi să-i fie recunoscut talentul actoricesc.
A jucat în 130 de filme
Prima poreclă pe care a primit-o a fost cea de „omul cu 40 de feţe pe minut" şi se datora faptului că avea o mimică ieşită din comun, care i-a adus laudele criticilor, dar şi respectul colegilor de platou. Louis de Funès obişnuia însă să spună despre el că e o fire timidă şi că nu are nimic în comun cu personajele sale, deşi aproape toate au rămas întipărite în memoria tuturor cinefililor.
Actorul a jucat alături de nume mari ale scenei cinematografice franceze, precum Yves Montand, Annie Girardot sau Jean Gabin, iar pentru seria „Jandarmii" a filmat împreună cu Jean Girault. Portofoliul lui Funès numără în total 130 de roluri în filme şi peste 100 de roluri în teatrul francez, însă scena nu a fost singura sa pasiune. Naţionalist recunoscut, Louis de Funès a fost cavaler în Legiunea Franceză de Onoare, iar în 1998 a fost tipărit un timbru poştal în onoarea sa.
Unul dintre actorii preferaţi de Sarkozy
Recunoaşterea sa europeană a venit odată cu rolul din „Jandarmul din Saint Tropez", lansat în 1964, film în care interpretează rolul sergentului Ludovic Cruchot. Unul dintre fanii înfocaţi ai seriei „Jandarmii", dar şi ai lui Funès, este preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, care a declarat că a crescut cu aceste filme.
Seria „Jandarmii" nu ar fi fost însă completă fără colegii amuzanţi ai personajului principal, Ludovic Cruchot. Acesta este însoţit de ceilalţi jandarmi în toate aventurile prin care trece, începând cu războiul declarat nudiştilor de pe plaja din Saint Tropez şi călătoria pe care o întreprinde la New York pentru a reprezenta Franţa la Convenţia Internaţională a Jandarmeriei, până la lupta împotriva extratereştrilor care ajung pe Coasta de Azur. Şeful lui Cruchot este interpretat de Michel Galabru, iar cei doi au format o pereche memorabilă în toate cele şase filme ale seriei.
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Funès a fost însă Jean Lefebvre, care a interpretat în filmele cu jandarmi rolul lui Lucien Fougasse. Lefebvre s-a născut în 1919 şi a fost cunoscut drept unul dintre cei mai norocoşi actori din cinematografia franceză a secolului XX. Un împătimit al jocurilor de noroc, el a câştigat la loterie, în 1999, echivalentul a aproximativ un milion de dolari.
Lefebvre a interpretat numeroase roluri în cinema şi teatru, însă cele mai cunoscute din portofoliul său au rămas cele din „Jandarmii" şi „Compania a şaptea".
Cele şase filme ale seriei „Jandarmii" au fost regizate de Jean Girault. Acesta a murit la 20 iulie 1982, la doar 58 de ani, în urma unor complicaţii ale tuberculozei de care suferea. Decesul său a survenit în timpul filmărilor la „Jandarmul si jandarmeriţele", iar producţia a fost terminată de asistentul său, Tony Aboyantz. Girault a regizat peste 30 de filme, însă cele mai reuşite sunt considerate cele din colecţia „Jandarmii".