Locuitorii celui mai sărac județ din România plătesc cel mai mare preț la apă. Unde se înregistrează cel mai mic tarif
0Cel mai mare preț la apă practicat de un operator regional se înregistrează, conform datelor ANRSC, în Vaslui. La polul opus, un operator regional din Timiș oferă servicii de apă și canal la un tarif de două ori mai mic.

S.C. AQUAVAS S.A. Vaslui este, din ianuarie 2024, operatorul regional de apă și canal care practică cel mai mare tarif din țară. Pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită își taxează clienții cu 9,01 lei/m.c., iar pentru canalizare-epurare - 6,89 lei/m.c.. La final, consumatorii care plătesc atât furnizarea apei potabile, cât și serviciul de canalizare – epurare, achită, după ce se calculează și TVA (9%), 17,33 lei/mc.
Al doilea cel mai mare preț la apă îl plătesc abonații Companiei de Apă S.A. Buzău - 17,16 lei/m.c. (9,30 lei/m.c. apă, plus 6,44 lei/m.c. canalizare-epurare, plus TVA). Compania regională buzoiană înregistra, în urmă cu un an, cel mai mare preț din țară - 15,54 lei/m.c.
Al treilea cel mai mare tarif la apă-canal îl practică, în ianuarie 2024, Eco Aqua Călărași – 17,08 lei/m.c.. (față de 14,99 lei în ianuarie 2023). Pe locul 4 se situează Apa Vital S.A. Iași, cu 16,83 lei/m.c. (în ianuarie 2023 ocupa locul 2, cu un tarif de 15,53 lei/m.c.), iar pe cinci este S.C. Apa Târnavei Mari Mediaș – 16,52 lei/m.c.. Tot un preț peste 16 lei mai înregistrează operatorul care ocupa, cu un an în urmă, locul 3 - Compania de Apă Olt – 16,27 lei, dar și Compania de Apă Arieș S.A. Turda – 16,43 lei.
Unde se plătește cel mai puțin pentru apă-canal
Cel mai mic preț, în schimb, îl are Aquatorontal S.R.L., un operator regional din județul Timiș – 8,29 lei/m.c., tarif de două ori mai mic decât cel mai mare tarif practicat de operatorul regional din Vaslui.
Și abonații societății Apă Canal din Sibiu plătesc sub 10 lei/m.c.. Aici tariful pentru apă potabilă și canalizare-epurare, inclusiv TVA, ajunge la 9,82 lei/m.c.. Al treilea cel mai mic tarif este practicat de Nova Aquaserv Botoșani – 9,94 lei/m.c.. S.C. Activitatea Goscom S.A. Orăștie practică tarife care însumate ajung la 10,04 lei/m.c., iar Euro Apavol Voluntari, care în ianuarie 2023 avea cel mai mic preț ( 6,54 lei/m.c.), facturează acum apă+canalizare-epurare +TVA cu 10,83 lei/m.c.
De menționat că nu pentru toți abonații operatorilor regionali din lista ANRSC se pot furniza atât servicii de alimentare cu apă, cât și servicii de canalizare-epurare, prin urmare sunt și clienți care plătesc doar unul dintre servicii, tarifele fiind avizate pentru fiecare serviciu în parte.

În lista Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) sunt 47 operatori regionali, care practică tarife diferențiate. Alături de anunțul privind tariful în vigoare, operatorii menționează pe site-urile proprii și elementele care au dus la prețul practicat, explicând, spre exemplu, că „diferențele între tarifele practicate de companiile de apă și canalizare din ţară sunt justificate de criterii geografice, economice şi tehnologice”.
Distanța față de sursa de apă, cât de extinsă este rețeaua, volumul de apă distribuit, tehnologiile de tratare a apei, la care se adaugă și clauzele contractelor de finanțare din fonduri nerambursabile a proiectelor de modernizare rețele, toate influențează prețul final.